Fotbal: Real Madrid, 115 ani de existenţă!

0
671

Real Madrid, cel mai titrat club din istoria fotbalului european, a sărbătorit astăzi 115 ani de existenţă, pe parcursul cărora a cucerit nu mai puţin de 83 de trofee, printre care 32 de titluri de campioană a Spaniei şi 11 trofee de campioană continentală.

Fondat pe 6 martie 1902, Real Madrid a disputat în total 3.914 meciuri, în care a înregistrat 2.305 victorii, 757 egaluri şi 852 înfrângeri. Madrilenii au întâlnit până acum 237 de rivali diferiţi, cele mai multe confruntări avându-le cu FC Barcelona, pe care au întâlnit-o de 233 de ori până în prezent.

Gruparea de pe Santiago Bernabeu a marcat 8.442 de goluri în istoria sa, şi a încasat 4.461. În total, 392 de jucători au marcat cel puţin un gol pentru echipa madrilenă, golgheterul absolut fiind portughezul Cristiano Ronaldo, cu 392 de goluri. Athletic Bilbao este echipa în poarta căreia Real Madrid a înscris cele mai multe goluri – 434 în 112 meciuri.

Conform cotidianului Marca, care prezintă această statistică, 729 de jucători au disputat cel puţin un minut într-un meci oficial pentru Real Madrid, fostul atacant spaniol Raul Gonzalez fiind jucătorul cu cele mai multe meciuri disputate pentru “galacticilor” – 741, în timp ce brazilianul Roberto Carlos este liderul “stranierilor”, cu 527 de meciuri.

Real a reuşit cea mai lungă serie de meciuri fără înfrângere (40) în acest sezon, sub conducerea antrenorului francez Zinedine Zidane, cele mai multe victorii consecutive fiind înregistrate în sezonul 2014-2015 (22), când la timona echipei se afla italianul Carlo Ancelotti.

Cea mai categorică victorie înregistrată de Real în cei 115 ani de existenţă a fost un 11-1 în faţa rivalei FC Barcelona, în ediţia 1942-1943 a Cupei Spaniei.

În istoria sa, Real Madrid a avut la timonă 46 de antrenori, cel mai longeviv dintre aceştia fiind spaniolul Miguel Munoz, care a condus echipa din capitala Spaniei în 602 meciuri şi a obţinut cele mai multe titluri (14).

Clubul Real Madrid a avut până acum 18 preşedinţi, cel mai laureat dintre aceştia fiind Santiago Bernabeu, cu 32 de trofee cucerite sub conducerea sa.

Singurul român care a îmbrăcat tricoul Realului a fost Gheorghe Hagi, Acesta a evoluat pentru ”galactici” între 1990 şi 1992, perioadă în care a jucat 48 de meciuri, înscriind 11 goluri.