Doi actori ai Teatrului Național „Marin Sorescu” din Craiova au fost nominalizați la Premiile UNITER pe anul 2014. Valer Dellakeza, care este la această oră unul dinre cei mai galonați actori din țară, a fost nominalizat pentru această ediție la categoria „Cel mai bun actor în rol secundar” pentru rolul Tot din spectacolul „Familia Tot”, care a fost pus în scenă de regizorul Bocsardi Laszlo și care a avut premiera pe la sfârșitul lunii septembrie 2013. Tânăra actriță a TNC Craiova, Romanița Ionescu, a fost și ea nominalizată la categoria „Cel mai bun rol secundar feminin”, pentru rolurile Mara, mama Marei, psiholog și prezentator tv din spectacolul „Profu’ de religie”, pus în scenă de Mihaela Michailov și prezentat publicului în premieră la începutul lunii noiembrie 2013. Gala UNITER 2014 se va desfășura, pe 28 aprilie, la Târgu Mureș.