Clasa pregătitoare a ratat startul – Aplicaţia informatică pentru înscrieri nu a funcţionat

0
386

Înscrierile în clasa pregătitoare au debutat, ieri, cu stângul. Aplicaţia informatică pentru înregistrarea copiilor nu a funcţionat. Informaţia despre defecţiune a apărut încă de la primele ore ale dimineţii. Nici pagina de Internet a Ministerului Educaţiei nu a putut fi accesată. În aceste condiţii, părinţii au preferat să nu se prezinte la unităţile de învăţământ pentru a depune cereri de înscriere a copiilor în clasa I sau clasa pregătitoare. 

Conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj a precizat că unităţile de învăţământ pot primi cererile de înscriere a copiilor în învăţământul primar, chiar dacă aplicaţia informatică nu funcţionează. „În perioada 5-16 martie se desfăşoară înscrierile copiilor din circumscripţiile şcolare la unităţile de învăţământ care deţin clasă pregătitoare şi clasa I. Înscrierile au început încă din această dimineaţă, deşi există momentan o problemă tehnică cu serverele care găzduiesc această aplicaţie electronică. Acest lucru nu afectează înscrierea copiilor. Părinţii pot să meargă şi să completeze fişa în faţa comisiei de înscriere a copiilor în clasa pregătitoare şi respectiv în clasa I de la nivelul instituţiilor de învăţământ. Datele elevilor vor fi introduse ulterior de secretare în aplicaţia informatică”, a precizat Cătălin Spiridon, inspectorul şcolar general adjunct. Cu toate acestea, la şcolile din Craiova părinţii nu s-au prezentat pentru a depune cereri de înscriere.

3.100 de copii vor fi în clasa pregătitoare

În urma realizării recensământului, pentru anul şcolar 2012-2013, în Dolj  se vor constitui 256 de clase I şi 191 de clase pregătitoare. Mai exact, sunt aproximativ 4.700 de elevi pentru clasa I, iar pentru clasa pregătitoare – 3.100 de copii. Evaluarea psihosomatică nu a schimbat opţiunile părinţilor. „Au fost aproximativ 500 de cereri ale părinţilor, care au solicitat evaluări psihosomatice pentru copiii care nu au frecventat grupa mare sau grupa pregătitoare la grădiniţă în vederea înscrierii în clasa I sau în clasa pregătitoare. Din concluziile acestor evaluări reiese faptul că opţiunile părinţilor au fost viabile. Evaluările nu au fost de natură să schimbe dorinţa părinţilor. Pentru înmatricularea copiilor în clasa pregătitoare sau clasa I trebuie completată cerere de înscriere tip, eliberată de unitatea şcolară, care va fi însoţită de copie după certificatul de naştere al copilului, dar şi copie de pe buletinul tutorelui.

Inspectoratul Şcolar poate suplimenta numărul de clase

Înscrierile în clasa pregătitoare se vor derula în cinci etape, până pe 18 mai. Cea de a doua etapă de înmatriculări va fi în perioada 20-27 martie pentru elevii care vor să înveţe la o altă unitate de învăţământ decât cea din circumscripţie pe locurile rămase libere. Cererile respinse de şcolile din afara circunscripţiei vor fi soluţionate în intervalul 23-25 aprilie a.c. Părinţii pot depune o nouă solicitare de înscriere tot către unităţile de învăţământ din circumscripţie. Tot în această etapă pot solicita înscrierea copiilor şi părinţii care nu s-au prezentat la prima tranşă. La unităţile de învăţământ suprasolicitate, Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj va interveni în cea de a IV-a etapă pentru a suplimenta locurile.

„Pentru etapa a patra de înscriere, metodologia prevede că Inspectoratul Şcolar intervine în cuprinderea copiilor la clasa pregătitoare sau clasa I în interesul educaţional al copilului. Asta înseamnă că dacă părintele îşi doreşte o anumită şcoală, atunci Inspectoratul Şcolar poate interveni şi suplimenta planul de şcolarizare dacă sunt îndeplinite condiţiile necesare, adică există copii pentru formarea grupei şi spaţiul pentru organizarea clasei”, a subliniat inspectorul şcolar Cătălin Spiridon.

Învăţământul primar ridică în continuare semne de întrebare

Pregătirile pentru clasa pregătitoare au început, dar ridică multe semne de întrebare. Pentru realizarea clasei pregătitoare este nevoie de investiţii în unităţile şcolare în privinţa mobilierului, grupurilor sanitare, dar şi a măsurilor de siguranţă. Ministerul Educaţiei a anunţat că va finanţa aceste investiţii din vistieria proprie, dar nu a virat nici un ban în conturile unităţilor şcolare. Nu există nici informaţii clare despre perioada în care va face viramentele, ceea ce creează suspiciuni că nu va fi suficient timp pentru a pregăti clasele. Salvate par a fi doar şcolile care au în subordine grădiniţe şi vor putea organiza aceste clase în spaţiul pentru învăţământul preşcolar.

Totodată, există nelămuriri în privinţa activităţii personalului didactic. Până în prezent se ştie doar că la clasele pregătitoare vor fi profesori pentru învăţământul primar, dar nu este reglementat dacă aceştia vor forma elevii până la clasa a IV-a inclusiv.