Un echipaj de poliţişti din cadrul Biroului Rutier Craiova, aflat în executarea serviciului de supraveghere şi control al traficului rutier pe bulevardul “1 Mai” din municipiu, a înregistrat cu aparatul radar un autovehicul Audi A6 care se deplasa cu o viteză de 87 km/h. Poliţiştii i-au făcut şoferului semnalul regulamentar de oprire, însă acesta l-a ignorat şi şi-a continuat deplasarea, motiv pentru care oamenii legii au pornit în urmărirea lui. Au fost anunţate şi celelalte echipaje aflate în serviciu, astfel că, la scurt timp, fugarul a fost blocat în trafic de poliţişti. Oamenii legii l-au identificat, stabilind că şoferul era Narcis Cioană, de 24 de ani, din satul Hunia, comuna Maglavit. În urma cercetărilor şi a verificărilor efectuate în baza de date, s-a stabilit că bărbatul avea permisul de conducere suspendat. “Persoanei în cauză i-au fost întocmit acte premergătoare începerii urmăririi penale şi sunt continuate cercetările în conformitate cu prevederile OUG nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice”, a declarat agent Amelia Căprărin, purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj.