Destinație culturală. Casa Căsătoriilor din Craiova

0
1822

Casa Rusănescu din Craiova este un monument istoric de arhitectură care se află  la intersecția dintre Bd. Știrbei Vodă și Calea Unirii.

            Casa este un amestec de stiluri, incluzând caracteristici ale stilurilor Art Deco, baroc târziu sau vienez și a aparținut boierului craiovean Ștefan D. Rusănescu și este în prezent cunoscută drept Casa Căsătoriilor și găzduiește Starea Civilă, dar și Autoritatea Tutelară.

Clădirea datează de la sfârșitul secolului al XIX-lea și a fost construită pentru a servi drept domiciliu familiei Rusănescu, o familie boierească ce își trăgea numele de la moșia cu același nume din Olt, pe care de altfel o și dețineau. Urmașii primilor proprietari au folosit casa tot ca locuință, după ce a fost naționalizată, Casa Rusănescu a avut diverse înrebuințări, o perioadă funcționând aici până în 2006, sediul echipei de fotbal FC Știința U Craiova, iar apoi, în 2009, imobilul a făcut obiectul unor acțiuni în justiție, pentru ca acum să găzduiască birourile administrative, dar și sala de oficiere a căsătoriilor din cadrul Serviciului Public Comunitar de Evidență a Persoanelor, clădirea fiind în proprietatea municipalității.

ANA-MARIA PETOLESCU