Barna, la Cotroceni : “Alegerile anticipate sunt soluţia morală”

0
493

Preşedintele USR, Dan Barna, a anunţat joi, după consultările de la Cotroceni, că i-a transmis şefului statului Klaus Iohannis decizia de a susţine scenariul declanşării alegerilor anticipate.
“I-am transmis preşedintelui poziţia USR, poziţie declarată timp de doi ani de zile, alegerile anticipate sunt soluţia morală, etică, corectă şi necesară pentru România în momentul de faţă. Orice alt scenariu, din păcate, nu va face decât să continuăm ce s-a întâmplat în ultimele trei luni, să avem o guvernare care, de fapt, nu poate să guverneze…”, a declarat Barna.