Cea de a patra evaluare a Codului de conduită al UE arată că această inițiativă a Comisiei dă rezultate bune. În România, peste 90% din mesajele instigatoare la ură raportate în mediul online au fost șterse, comparativ cu 53% în mai 2017.
La nivelul Uniunii Europene, companii din domeniul IT evaluează 89 % din conținutul semnalat în decursul a 24 de ore, iar 72 % din conținutul considerat a fi un discurs ilegal de incitare la ură este eliminat, comparativ cu situația din 2016, când a fost lansat Codul, procentajul fiind atunci de 40 % și, respectiv, de 28 %. Cu toate acestea, companiile trebuie să își îmbunătățească feedbackul către utilizatori.
De la lansarea sa, în 2016, Codul de conduită a continuat să dea roade, iar evaluarea sa recentă confirmă faptul că societățile din domeniul IT iau imediat măsuri când li se semnalează discursuri rasiste și xenofobe de incitare la ură. Cu toate acestea, societățile trebuie să își îmbunătățească feedbackul către utilizatorii care fac notificări asupra unor conținuturi și să asigure mai multă transparență privind conținuturile notificate și cele suprimate.
Chiar dacă societățile de IT elimină conținutul ilegal într-un ritm din ce în ce mai rapid, acest lucru nu duce la o suprimare excesivă: rata de eliminare indică faptul că analiza conținuturilor efectuată de către societățile respective continuă să respecte libertatea de exprimare. În plus, grație codului, s-au creat parteneriate între organizațiile societății civile, autoritățile naționale și platformele IT cu privire la activități educaționale și de sensibilizare a publicului larg.
Patru noi societăți au decis să adere la cod în 2018: Google+, Instagram, Snapchat și Dailymotion. Ieri, platforma franceză de jocuri video Webedia și-a anunțat, de asemenea, participarea.