Fotbal: Camerun, noua campioană a Africii

0
360

Reprezentatica Camerunului a câştigat, duminică seară, a 31-a ediţie a Cupei Africii pe Naţiuni, competiţie găzduită de către Gabon, după a dispus, în ultimul act, scor 2-1 (0-1), de selecţionata Egiptului. Golurile „leilor neîmblânziţi”, pregătiţi de belgianul Hugo Broos, su fost semnate jucătorul lui Lyon, Nicolas N’Koulou (59), şi de cel al turcilor de la Beşiktaş, Vincent Aboubakar (88) – fapt interesant, ambii înscriind din postura de rezerve. Pentru „faraoni” a punctat Mohamed Elneny (22), fotbalist care activează în Premier League, la Arsenal.

Acest titlu este cel cu numărul 5 pentru Camerun (după cele din 1984, 1988, 2000 şi 2002), performanţă prin care a a rămas solitară, pe treapta secundă, în topul celor mai galonate formaţii din istoria competiţiei, devansând naţionala din Ghana, învinsa sa din semifinale. În fotoliul de lider se află chiar Egipt, care s-a încoronat în 7 rânduri, cel mai recent în 2010, când de fapt şi paticipase ultima oară.

Amintim, sâmbătă, în finala mică, Burkina Faso a învins cu 1-0 pe Ghana, graţie unei reuşite a lui Alain Traore, în minutul 89.