Arabia Saudită, pregătită să trimită trupe în Siria pentru operaţiuni antiteroriste

0
371

Guvernul Arabiei Saudite a semnalat intenţia de a trimite efective terestre în Siria dacă acest lucru va fi decis de coaliţia internaţională coordonată de Statele Unite care bombardează poziţii ale reţelei teroriste Stat Islamic. “Arabia Saudită este pregătită să participe la orice coaliţie internaţională care va trimite efective terestre în Siria”, a declarat generalul Ahmed Asseri, consilier în cadrul Ministerului saudit al Apărării. Întrebat în mod specific despre această idee în cursul unei conferinţe de presă, John Kirby, purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat american, a declarat că membrii coaliţiei internaţionale sunt favorabili creşterii contribuţiilor ţărilor la operaţiunile contra organizaţiei teroriste Stat Islamic. “Însă nu vreau să fac declaraţii specifice pe această temă”, a spus Kirby. O coaliţie condusă de Statele Unite efectuează raiduri aeriene în Siria şi Irak, vizând poziţii ale reţelei teroriste Stat Islamic. Din coaliţie fac parte ţări precum Australia, Canada, Marea Britanie, Franţa, Bahrain, Iordania, Maroc, Qatar, Arabia Saudită şi Turcia. În septembrie 2015, Rusia a lansat raiduri aeriene în Siria, pentru susţinerea regimului Bashar al-Assad. Statele Unite şi NATO au acuzat Rusia că atacă poziţii ale insurgenţilor susţinuţi de Occident. Moscova susţine că vizează exclusiv poziţii ale reţelei teroriste Stat Islamic. Organizaţia teroristă sunnită Stat Islamic ocupă regiuni din Irak, Siria, Libia şi Egipt, unde a proclamat un “califat islamic”.