Şapte staţii automatizate şi un centru de intervenţie rapidă vor fi amenajate în judeţul Dolj, anul acesta, în cadrul unui program ce urmăreşte creşterea gradului de siguranţă a construcţiilor hidrotehnice şi a capacităţii de intervenţie în caz de calamităţi naturale.
Administrația Națională „Apele Române” va implementa anul acesta un proiect prin care se pun bazele aplicării strategiei naţionale pentru managementul resurselor de apă, inclusiv a situațiilor generate de fenomene hidrologice extreme (secetă și ape mari, poluări sau accidente la sistemul de gospodărire a apelor) în caz de dezastre.
Lucrările de infrastructură, echipamentele și dotările vor fi instalate în puncte distincte pe întreg teritoriul românesc, în toate cele 11 Bazine Hidrografice: Someș-Tisa, Crișuri, Mureș, Banat, Jiu, Olt, Argeș – Vedea, Buzău – Ialomița, Siret, Prut – Bârlad și Dobrogea – Litoral. Proiectul WATMAN se desfăşoară pe parcursul a 12 luni şi are o valoare de 63 de milioane de euro, din care 85% sunt fonduri europene, iar restul de 15% este cofinanțat de la bugetul de stat.
„Lansăm la nivelul Administraţiei Bazinale de Apă Jiu un proiect care va contribui la managementul sustenabil al resurselor de apă. Obiectivele sunt întărirea capacității de intervenție în caz de inundații, dar și îmbunătățirea sistemului de alarmare și avertizare a populației din zonele afectate de inundații și reducerea timpului de reacție, în vederea prevenirii efectelor inundațiilor. Prin investiţiile care se vor realiza în cele 11 Bazine Hidrografice este de aşteptat ca aproximativ 1,5 milioane de locuitori din zonele vulnerabile să beneficieze de informații, în timp real, privind evoluția și gestionarea fenomenelor hidrologice extreme. În plus, riscul de producere a calamităţilor va fi diminuat cu şapte la sută”, a precizat Costică Păunescu, manager de proiect la nivelul Administraţiei Bazinale de Apă Jiu.
Cinci staţii automatizate pentru măsurarea calităţii apei
La nivelul Administrației Bazinale de Apă Jiu, prin proiectul WATMAN vor fi amplasate în judeţul Dolj şapte staţii automatizate. Dintre acestea cinci sunt pentru măsurarea calităţii apei la Işalniţa – Amaradia, Bechet – Dunăre, Calafat – Dunăre, Malu Mare – Jiu şi Podari-Jiu. De asemenea, va fi amenajată o staţie pentru mărirea gradului de siguranţă pentru baraje – Baraj Işalniţa şi o staţie pentru măsurarea debitelor la folosinţe – SE Craiova – Canal de apă caldă.
Unul dintre beneficiile directe ale proiectului WATMAN la nivelul bazinului hidrografic Jiu este optimizarea securității și a eficienței infrastructurii lucrărilor hidrotehnice deja existente aflate în administrarea Administrația Bazinale de Apă Jiu. Un alt câştig va fi informatizarea sistemului de colectare a datelor provenite de la stațiile automate care vor fi montate la nivelul barajelor de importanță majoră şi monitorizarea de la distanță, 24 din 24 de ore și în timp real, a modului de comportare a construcțiilor hidrotehnice. Tot prin intermediul acestui proiect vor fi retehnologizate mijloacele de intervenție – folosirea tehnologiei „apă contra apă”. Toate informaţiile vor fi integrate la nivel electronic și comunicarea se va face cât mai rapid și în timp real între autoritățile responsabile.
Valoarea totală a produselor, serviciilor și lucrărilor prevăzute a se realiza la nivelul Administrației Bazinale de Apă Jiu este de aproximativ 6 milioane lei, fără TVA.
Stațiile automatizate vor transmite on-line volumul de precipitații
Realizarea sistemului informațional pentru managementul integrat al apelor va permite monitorizarea permanentă, on-line, a datelor de gospodărire a apelor, necesare exploatării în siguranță a lucrărilor hidrotehnice și pentru protejarea împotriva inundațiilor. La barajele aflate în administrare se vor monta stațiile automatizate care vor prelua datele de gospodărire a apelor (cota în acumulare, volumul stocat, volumul de atenuare disponibil, imagini amonte și aval, imagine de pe mira hidrometrică). Stațiile automatizate de pe cursurile de apă vor măsura volumul precipitațiilor solide sau lichide și vor transmite datele on-line. Astfel va crește precizia prognozelor hidrologice, iar comunicarea cu administrațiile publice locale, privind apărarea împotriva inundațiilor, se va putea realiza în timp util intervențiilor.
Pentru dotarea celor două centre de intervenție rapidă (Craiova și Târgu Jiu) au fost aduse utilajele necesare intervențiilor în cazul apelor mari sau poluărilor. Până acum s-au primit 1.800 metri liniari de diguri gonflabile, patru mașini de umplut saci cu nisip, un tractor cu remorcă, sisteme de iluminat, un laborator mobil şi o barcă cu motor.