Banca Comercială Română (BCR) a vândut deja, în mai puţin de 3 luni de la lansare, 100.000 de noi pachete de cont curent, primele produse de pe piaţa bancară românească, ce oferă servicii inovatoare şi acces gratuit la contul curent prin: cardul de debit ce poate fi emis instant odată cu deschiderea pachetului fără a mai fi nevoie de a astepta 5 zile pentru emitere; noul serviciu de Tranzacţii Mobile care funcţionează pe orice tip de telefon mobil, din orice reţea şi fără să fie nevoie de acces la internet; o nouă metodă de autentificare simplificată, doar pe baza unui username şi a unei parole pentru Internet şi Phone banking. “ Clientul are practic banca în buzunar sau pe birou, nu mai este obligat să se deplaseze, ci poate efectua tranzacţiile direct de acasă şi din orice locaţie s-ar afla, fie de pe calculator sau de pe telefon. Cel mai important aspect este acela că oferim acces gratuit la conturile clienţilor prin toate canalele bancare, indiferent de pachet, la preţuri fără concurenţă”, a declarat Cătălina Zincenco, şef departament, Produse de Economisire şi Investiţii, BCR.
Acces gratuit
Banca oferă clienţilor săi trei variante de pachete de cont curent şi anume: ClasiCont BCR – cel mai accesibil pachet care oferă acces la contul clientului deschis la BCR, ExtraCont BCR – pentru persoanele active, care plătesc facturi, transferă bani şi constituie depozite, inclusiv prin internet şi telefon şi TotalCont BCR – care este un pachet dedicat clienţilor pasionaţi de plata cu cardul şi de utilizarea internet bankingului, oferind un număr nelimitat de tranzacţii intra şi interbancare cu comision zero. Pe lângă accesul gratuit la contul curent, noile pachete oferă posibilitatea de a plăti facturile sau de a efectua tranzacţii printr-o serie de canale directe, cu economie de timp și bani pentru clienți: cu cardul la orice bancomat BCR, ghişee automate, maşini multifuncţionale; utilizând serviciul Tranzacţii mobile, beneficiind în premieră pe piaţa din România de opţiunea de a transfera bani către un număr de telefon mobil; Click 24Banking BCR (www.24banking.ro); Alo 24Banking BCR (apelabil gratuit la InfoBCR: 0800.801. BCR (0800.801.227) şi nu în ultimul rând, plăţi automate prin Direct Debit şi Standing Order.