Horaţiu Mălăele şi Ion Caramitru, în „Dineu cu proşti”

0
465

„Dineu cu proşti” – antrenanta comedie despre prostie a lui Francis Veber, cu Ion Caramitru (care semnează, totodată, regia şi ilustraţia muzicală), Horaţiu Mălăele, Medeea Marinescu, Alexandru Bindea, Costina Ciuciulică, Dorin Andone / Tomi Cristin şi Alexandru Georgescu – se va juca luni, 12 martie, ora 19.00, pe scena Teatrului Naţional „Marin Sorescu”.

Tratând într-o savuroasă cheie comică tema larg răspândită a prostiei, piesa pleacă de la ideea năstruşnică a unui dineu organizat într-un grup de prieteni intelectuali, snobi şi sarcastici, ai căror invitaţi candidează, fără să ştie, la titlul de prost perfect. Prostul, personajul principal al piesei, interpretat excelent de Horaţiu Mălăele, provoacă hohote de râs prin şirul neîntrerupt de încurcături. În realitate, este un om cumsecade, care ajunge să demonteze, sub ochii spectatorilor, modul prin care un personaj din elite înţelege o seară plăcută. Drept desert la acest festin comic, desfăşurat cu tot tacâmul, autorul ne serveşte o lecţie de viaţă tratată cu rafinament şi subtilitate franţuzească: cine este, de fapt, prostul?…

Poftiţi, aşadar, să vă amuzaţi la o comedie savuroasă, vie, alertă! Dincolo de situaţiile ce provoacă râsul, de dialogurile explozive şi de mişcările comice, piesei nu-i lipseşte consistenţa psihologică. Spectacolul – care a mai putut fi văzut la Craiova pe 11 aprilie 2011 – durează o oră şi 40 de minute, fără pauză, iar biletele pot fi cumpărate de la Agenţia TNC, la preţul de 100 lei.