Universitatea Craiova l-a înapoiat Botoşaniului pe Florescu

0
642

Mijlocaşul central Eduard Florescu s-a despărţit de Universitatea Craiova şi a revenit la FC Botoşani, club de la care fusese transferat acum 4 luni. În vârstă de 25 de ani, Florescu nu a reuşit să se impună în Bănie, bifând numai trei prezenţe în tricoul alb-albastru, două în Cupa României şi 54 de minute în meciul de campionat cu FCSB.

Universitatea Craiova plătise 50.000 de euro pentru transferul lui Florescu, jucător pe care Mirel Rădoi şi l-a dorit în lot, după ce îl convocase şi în grupul cu care a fost la Olimpiada de la Tokyo.