Ministrul Energiei, Virgil Popescu : “O să solicit ANPC să demareze un control, să vedem dacă au aplicat compensări, pentru că nu putem lăsa furnizorii să facă de capul lor “

0
364

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a anunţat că va solicita astăzi Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) să demareze un control în ceea ce priveşte aplicarea legii privind compensarea facturilor şi plafonarea preţurilor. “Mâine ( n.r astăzi) o să solicit ANPC să demareze – au trecut deja două luni de zile de la aplicarea acestei legi – să demareze un control tematic, să vedem cine şi cum a aplicat această lege, să vedem dacă au aplicat plafonări, compensări, pentru că nu putem lăsa furnizorii să facă de capul lor aplicarea sau neaplicarea aceste legi. La nivelul ministerului, pe zona de IMM-uri, acolo unde noi acordăm la rândul nostru ajutorul de stat către firme furnizorilor, practic acele compensări către IMM-uri, le dăm noi de la Ministerul Energiei furnizorilor, le despăgubim furnizorilor, nu au depus prea mulţi furnizori cereri de a solicita plată de la bugetul de stat. Mai aşteptăm să treacă şi 15 ianuarie, poate că au fost sărbători…”, a declarat, ieri, ministrul Energiei, la Digi 24.