Cupa Angliei: Liverpool câştigă cu echipa a doua!

0
240

Derbyul local dintre FC Liverpool, lidera Premier League şi Everton, cu Carlo Anceloti pe banca tehnică, pe „Anfield”, în turul 3 al Cupei Angliei a fost unul insolit. În sensul că pentru acest derby Jurgen Klopp a trimis în teren o echipă complet remaniată, doar cu Joe Gomez şi James Milner, dar şi acesta din urmă doar pentru 8 minute, înlocuit fiind cu Yasser Larouci, dintre titulari, lângă care Origi şi Lalana mai au apariţii în primul „11”. În rest, Neco Williams, N. Phillips, P. Chirivela, Hervey Elliot, Curtis Jones, şi Takumi Minamino, recent transferat de la RB Salzburg. Pe parcursul partidei, în locul lui Hervey Elliot a intrat Rian Brewster. Format la academia lui Liverpool, Curtis Jones (18 ani) a înscris unicul gol al partidei şi primul în cariera sa profesională, în poarta străjuită de internaţionalul englez Pickford. Liverpool rămâne neînvinsă şi în al 20-lea derby local, ultima victorie a lui Everton datând din 17 octombrie 2010 (2-0 pe Goodison Park). În prima repriză portarul Adrian a avut câteva intervenţii decisive, dar după pauză Liverpool s-a inflamat, obţinând victoria prin execuţia senzaţională, cum spuneam, a lui Curtis Jones şi totodată calificarea în 16-ile competiţiei. Carlo Anceloti, care în actuala ediţie a Ligii Campionilor ca antrenor al lui AC Napoli obţinuse o victorie (2-0) şi o remiză (1-1) cu FC Liverpool (în grupă), pe care o mai învinsese şi într-o partidă amicală în pre-sezon, înregistrează o contra-performanţă de neuitat. Şi poate spune că a avut o săptămână mohorâtă, nu chiar neagră (1-2 cu Manchester City la 1 ianuarie, 2-1 cu Newcastle la 28 decembrie şi 1-0 cu Burnley la 26 decembrie). Alte rezultate: Gillingham FC 0 – 2 West Ham, Liverpool 1 – 0 Everton, Bristol Rovers 2 – 2 Coventry, Burton 2 – 4 Northampton, Charlton 0 – 1 West Brom, Chelsea 2 – 0 Nottingham, Crewe 1 – 3 Barnsley, Crystal Palace 0 – 1 Derby, Middlesbrough 1 – 1 Tottenham, QPR 5 – 1 Swansea, Sheffield Utd 2 – 1 AFC Fylde