A murit inginerul Eugeniu Iordăchescu, cel care a salvat prin translare 12 biserici in timpul regimului Ceauşescu

0
1574

Inginerul Eugeniu Iordăchescu, cel care a salvat prin translare 12 biserici ce urmau sa fie demolate din ordinul lui Nicolae Ceauşescu în anii ‘80, a murit pe 4 ianuarie, la vârsta de 89 ani, anunţă basilica.ro.

“Eugeniu Iordăchescu a salvat Schitul Maicilor, biserica Olari, biserica Sfântul Ilie, biserica Mihai Vodă, clopotniţa bisericii Mihai Vodă, Palatul Sinodal, Mănăstirea Antim, biserica Petru Iacob din Reşiţa, biserica Sfântul Ioan, biserica Sfântul Gheorghe, biserica Sfântul Ştefan ‘Cuibul cu barză’, ansamblul statuar de la biserica Domniţa Bălaşa, biserica Mănăstirii Râmeţ”, precizează sursa citată.

Eugeniu Iordăchescu s-a născut la Brăila în anul 1929 şi a absolvit Institutul de Construcţii din Bucureşti. A ocupat mai multe funcţii în institute de proiectare, a fost cadru didactic, fiind autor a trei brevete de invenţie.

În anul 2016, Eugeniu Iordăchescu a primit distincţia “Crucea patriarhală pentru mireni”, mai informează basilica.ro. (Sursa: Agerpres)