Conform IPJ Dolj, joi, 05.01.2017, poliţişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale şi Secţiei 6 Poliţie Craiova au organizat o acţiune pe linia punerii în executare a mandatelor europene de arestare. Astfel, au fost desfăşurate mai multe activităţi de control şi verificări ale unor locaţii cunoscute cu risc criminogen, fiind identificaţi şi încarceraţi Iustinian G., de 24 de ani şi Artur C., de 20 de ani, ambii din Craiova, pe numele cărora autorităţile judiciare din Germania au emis mandat european de arestare. Aceştia, în perioada 01.07.2015 – 30.10.2015, împreună cu alte persoane au săvârşit, în localităţile Bochum şi Bottrop, mai multe infracţiuni împotriva persoanei (jafuri domestice). Cei doi craioveni au fost prezentaţi Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova care a emis pe numele acestora ordonanţe de reţinere pe timp de 24 de ore. Poliţiştii i-au introdus pe cei doi tineri în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv Dolj, urmând a fi perfectate documentele în vederea extrădării acestora către autorităţile judiciare din Germania.