Dolj: 36 de filtre rutiere pentru supravegherea traficului îngreunat de polei

0
382
Având în vedere fenomenele meteo din această dimineaţă, partea carosabilă fiind  acoperită cu polei şi gheaţă, la nivelul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Dolj au fost luate măsuri speciale pentru a veni în sprijinul şoferilor şi a celorlalţi participanţi la trafic.
Astfel, începând din această dimineaţă, de la ora 05.30, şi până în momentul în care fenomenul de lapoviţă şi polei se va reduce, în judeţul Dolj, au fost instituite 36 fitre rutiere, formate din poliţişti de la formaţiunile de poliţie rutieră şi ordine publică, în zonele critice pentru asigurarea fluidizării traficului, totodată venind în sprijinul şoferilor cu recomandări şi informaţii privind starea drumurilor. Peste 150 de poliţişti vor acţiona în filtrele deja instituite, dar şi în mai multe echipaje mobile care vor patrula în zonele unde au fost înregistrate evenimente rutiere, pentru creşterea gradului de siguranţă a traficului rutier. Poliţiştii rutieri vă transmit următoarele recomandări: înainte de a porni la drum, recomandăm călătorilor să se informeze cu privire la condiţiile meteo în vigoare pe traseul pe care îl aleg, cu privire la orarul de zbor sau cu privire la mersul trenurilor. Este important ca înainte de a porni la drum, fiecare conducător auto, profesionist sau amator, să-şi echipeze corespunzător maşina pentru sezonul rece. Poliţiştii recomandă conducătorilor auto efectueze fiecare manevră doar după o temeinică asigurare, să utilizeze preponderent frâna de motor şi să evite efectuarea depăşirilor, care în asemenea condiţii meteo-rutiere se dovedesc extrem de periculoase. Poliţiştii rutieri recomandă ca luminile de întâlnire să fie aprinse ziua pe toate categoriile de drumuri, nu doar pe cele pe care există obligativitatea instituită prin lege. Totodată, poliţiştii recomandă conducătorilor de vehicule să circule cu viteză redusă, adaptată permanent condiţiilor concrete din trafic. De asemenea, pentru un plus de siguranţă, se impune şi mărirea distanţei în mers între vehicule. Şi pietonilor li se recomandă să-şi sporească atenţia, atât în timpul deplasării, cât şi în momentul traversării arterelor rutiere care obligatoriu trebuie făcută doar prin locurile special amenajate şi după o temeinică asigurare.