Arabia Saudită şi aliaţii săi sunniţi şi-au întrerupt sau redus nivelul relaţiilor diplomatice cu Iranul şiit, agravând criza declanşată de execuţia unui demnitar şiit şi provocând temeri cu privire la o escaladare într-o regiune devastată deja de mai multe războaie. Rusia, “profund preocupată”, a anunţat că este “pregătită să susţină” un dialog între Riad şi Teheran, doi poli de influenţă în regiunea afectată de tulburări a Orientului Mijlociu. Statele Unite, aliatele saudiţilor, dar care s-au apropiat de asemenea de iranieni după încheierea în iulie a acordului în dosarul nuclear, au cerut “măsuri pozitive în vederea calmării tensiunilor”. Secretarul de Stat american John Kerry a discutat cu omologii săi iranian şi saudit. Franţa, Germania şi Turcia au pledat pentru o “dezescaladare”, după ce Bahrainul şi Sudanul au anunţat, la fel ca Riadul, că şi-au întrerupt relaţiile cu Iranul. În ceea ce priveşte Emiratele Arabe Unite (EAU), ele au rechemat ambasadorul de la Teheran şi au redus nivelul relaţiilor diplomatice. Noua criză a izbucnit sâmbătă, după ce demnitarul şiit Nimr el-Nimr, un critic al puterii saudite, a fost executat alături de alte 46 de persoane condamnate pentru “terorism”, dintre care majoritatea pentru atentate atribuite reţelei extremiste sunnite Al-Qaida. Execuţia a provocat un adevărat război al vorbelor între Teheran şi Riad şi manifestaţii de furie ale şiiţilor în mai multe ţări, inclusiv în Iran – unde Ambasada saudită şi un consulat au fost atacate -, în Irak, Liban, Bahrain, Pakistan şi Caşmirul indian. Luni seara Consiliul de Securitate al ONU a “condamnat cel mai ferm posibil atacurile” contra misiunilor diplomatice saudite în Iran, însă fără să evoce execuţia. Arabia Saudită a anunţat cu o zi înainte că îşi “întrerupe relaţiile diplomatice cu Iranul şi cere plecarea în temern de 48 de ore” a diplomaţilor iranieni. Ea a decis luni să-şi întrerupă legăturile aeriene cu Republica islamică. Liderul suprem iranian Ali Khamenei a declarat că “mâna divină îl va răzbuna” pe şeic. Condamnat la moarte în 2014 pentru „terorism”, “sediţiune”, “nesupunerea faţă de suveran” şi “port de arme”, şeicul al-Nimr a fost cea mai importantă figură a mişcării de contestare care a izbucnit în 2011, în urma “primăverii arabe”, în statul saudit, în regiunile în care trăieşte minoritatea şiită. La Teheran, aproximativ 3.000 de persoane au manifestat luni, huiduind familia regală sunnită din Arabia Saudită. În Irak, o ţară vecină cu populaţie majoritar şiită, mii de susţinători ai liderului şiit Muqtadā al-Ṣadr au îndemnat Guvernul să întrerupă relaţiile cu Arabia Saudită. Două moschei sunnite din Irak au fost vizate de atentate, soldate cu un mort, iar muezinul unei a treia moschei a fost împuşcat mortal. Liga Arabă (LA), la solicitarea Riadului, a convocat duminică o reuniune de urgenţă pe tema acestei crizei. Unii experţi consideră că noua criză riscă să alimenteze războaiele prin procură pe care le poartă Teheranul şi Riadul în Siria şi Yemen. Ambasadorul saudit la ONU Abdallah al-Mouallim a dat asigurări că ţara sa va continua să “lucreze din greu pentru a susţine eforturile de pace în Siria şi în Yemen”, asupra cărora, în opinia sa, această criză “nu ar trebui să aibă niciun efect”.