În timp ce noul PNL transmite prin mesaje ardente dorinţa de a reveni la guvernare, din tabăra puterii (PSD-UNPR-PLR-PC) nu răzbate deocamdată, în spaţiul public, nici o reacţie, cât de timidă. Este poate prematur, dar bizară pare şi convingerea „noului PNL”, până acum insuficient armonizat, că electoratului chiar îi este dor de o guvernare de dreapta, pedelisto-liberală, rezultată printr-o altoire necalusată. Fireşte, dorinţa pare fezabilă, dar confuzia identificării în electoratul lui Klaus Iohannis de la 16 noiembrie a unui electorat eminamente pro-PNL rămâne discutabilă. Sociologul Marius Pieleanu opina deunăzi că „PSD ar trebui să se retragă de la guvernare în vară, ca să nu piardă mai mult în alegerile care vor urma în 2016”. Un punct de vedere, insuficient calibrat. Suntem la început de an şi din parcimonioasele declaraţii politice ale „stângii” nu desluşim, cum spuneam, mai nimic. Tenorii ei sunt încă în vacanţă.
Suntem încredinţaţi însă de altceva şi nu pe surse, ci dintr-o publicaţie serioasă precum „Washington Post”, sub semnătura unui comentator politic Harold Meyerson, care previzionează în 2015 „un an al noii stângi”. Întâmplător sau nu, grupul de intelectuali de la CriticAtac, un site de bună calitate, vorbeşte despre necesitatea mutării agendei publice spre stânga, ca o urgenţă sinonimă cu democraţia. Scrie aşa jurnalistul Costi Rogozanu: „Democraţia se face nu se caută cu steagul UE şi NATO în spate (…). Nu de etichete avem însă nevoie, ci de o agendă reală, care să includă urgenţele celor 80% cu venituri mici şi medii”. Ce ne spune însă Harold Meyerson, cu suficientă argumentare, merită luat în considerare. „O nouă stângă (…) este mai puţin marxistă decât keynesiană. Keynesianismul este o teorie economică complexă, dar ideea sa centrală este simplă: dacă încetează investiţiile, activitatea economică va înregistra un declin”. Keynes credea că economia nu poate ieşi singură din lâncezeală. Iar o revenire prematură la disciplina financiară are toate şansele să gâtuiască orice zvâcnire embrionară de redresare. Ţări precum Grecia şi Spania, confruntate cu criza, n-au putut face ceea ce Barack Obama a făcut la începutul mandatului său: investiţii masive de stat pentru stimularea economiei. Mai mult, UE, la cererea Germaniei, a blocat o asemenea iniţiativă şi, intimidate, atât Spania, cât şi Grecia, s-au conformat. După ani de aşteptare, luminiţa de la capătul tunelului nu se vede. De aici fronda la politicile de austeritate şi la partidele care le-au aplicat. Consecinţa? Syriza în Grecia şi Podemos în Spania au dobândit priză la alegători. Economiştii care proslăviseră virtuţile dereglementării, eficienţa pieţei şi avantajele inovării financiare au părut brusc demodaţi, în comparaţie cu nişte gânditori mai puţin convenţionali precum John Maynard Keynes, Joseph Schumpter, ba chiar Karl Marx. Revenim: noul PNL doreşte să ajungă la guvernare fie printr-o moţiune de cenzură, fie prin alegeri anticipate, ambele variante de lucru destul de incerte. Ceea ce omit liderii noului PNL în pripeala lor riscantă este tocmai faptul că dăinuie încă amintirea „trecerii nemiloase”, greu suportabile, printr-o criză, ale cărei consecinţe necicatrizate le-a corectat, pe cât i-a stat în putinţă, actuala guvernare. Victor Ponta a făcut câteva lucruri de luat în seamă, nu multe, dar din păcate eşecul de la prezidenţiale, frondiştii din propriul partid, tot mai centrist, cu politicieni îmbuibaţi şi europenişti bine stipendiaţi, par imuni la „fenomenul electoral Iohannis” şi la ceea ce se întâmplă în Europa. O clarificare politică imediată ar presupune, înainte de toate, stabilirea priorităţilor, fiindcă deocamdată creşterea economică nu se resimte în buzunarele populaţiei, apoi o comunicare sensibil îmbunătăţită şi, nu în ultimul rând, o infuzie a partidului cu intelectuali de ţinută. Fiindcă, aşa cum se arată, numai „de stânga” nu pare. Neîndoielnic, nici unul din aceste deziderate, lapidar enunţate, nu este o floare la ureche.
