Violent rechizitoriu contra lui Hosni Mubarak

0
397
Hosni Mubarak

După trei luni de la întreruperea procesului lui Hosni Mubarak, la Tribunalul din Cairo, acesta a fost reluat pentru prezentarea actelor acuzării. Potrivit aceleiaşi scenografii, din timpul precedentelor audieri, fostul Rais, în vârstă de 83 de ani, a fost adus la instanţă pe o targă, cu faţa ascunsă de ochelari de soare cu lentile groase, dar transportat cu elicopterul de la spitalul militar, amplasat într-o suburbie a capitalei, unde este tratat în detenţie provizorie. Fostul preşedinte demisionar, fostul ministru de Interne, Habib el-Adli, şi încă şase ofiţeri superiori de poliţie sunt judecaţi pentru implicarea prezumtivă în represiunea sângeroasă a manifestărilor din ianuarie anul trecut, care a făcut, conform cifrelor oficiale, 846 de morţi şi câteva sute de răniţi. Instanţa urmăreşte în special a stabili dacă a existat un ordin de a se deschide focul asupra mulţimii, în timpul celor 18 zile de revoltă, care au dus la prăbuşirea regimului Mubarak. Dacă se dovedeşte vinovăţia celor inculpaţi aceştia sunt pasibili de pedeapsa cu moartea. Mai mult decât atât, fostul Rais şi cei doi fii ai săi, Gamal şi Alla, prezenţi în sală, sunt inculpaţi pentru corupţie şi deturnare de fonduri. În luna septembrie a anului trecut, instanţa a procedat la audierea martorilor. Mai mulţi demnitari din poliţie au fost chemaţi pentru a depune mărturie. Numai că aceste mărturii n-au fost edificatoare în privinţa eventualei responsabilităţi a fostului şef de stat. Dimpotrivă, în depoziţiile lor aceştia au lăsat să se înţeleagă că n-a existat un ordin de deschidere a focului asupra mulţimii. Spre nemulţumirea familiilor victimelor. Miercuri, procurorul general, Mustafa Suleiman, i-a acuzat pe Hosni Mubarak, pe fostul ministru de Interne şi cei şase înalţi ofiţeri de poliţie de „instigare reală” la crimele înregistrate, prin autorizarea utilizării armelor de foc. Potrivit procurorului, urmărirea penală dispune de probe, provenite din audierea a sute de martori, medici şi poliţişti. Un dosar constituit fără susţinerea Ministerului de Interne şi a serviciului de informaţii, cum s-a spus. Acuzat de corupţie, favorizarea prietenilor şi apropiaţilor, ruinarea ţării fără responsabilitate, printr-un rechizitoriu grandilocvent, Hosni Mubarak mai este prezentat ca un tiran care dorea să-l plaseze pe fiul său Gamal în fruntea ţării, punând propriile interese înaintea celor ale naţiunii. Prezentarea grandilocventă şi severă, cu totul nouă faţă de fostul Rais, n-a impresionat avocaţii familiilor victimelor. Încă de la începuturile sale, pe 3 august 2011, acest proces istoric, care doreşte, pentru prima dată, să judece un fost lider, prăbuşit „în primăvara arabă”, a fost marcat de seriozitate. În septembrie, avocaţii familiilor victimelor solicitaseră înlocuirea judecătorului acestui proces, acuzându-l că este părtinitor. Trei luni mai târziu a oficiat acelaşi judecător.