Măsuri de ordine publică de Bobotează

0
372

Aproximativ 100 de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean (IJJ) Dolj, împreună cu cadre ale IPJ Dolj, Poliţiei Locale Craiova şi ISU Dolj, vor asigura măsurile de ordine publică la manifestările religioase organizate cu ocazia Bobotezei. Oamenii legii vor acţiona pentru desfăşurarea în condiţii de siguranţă a activităţi organizate la Catedrala Mitropolitană „Sf. Dumitru”, Biserica „Madona Dudu” din Craiova, la activităţile din Portul Calafat, Portul Cetate, Mănăstirea Maglavit, precum şi la sărbătoarea tradiţională din municipiul Băileşti.

Forţele de ordine au în vedere prevenirea şi combaterea oricăror fapte care aduc atingere legilor şi normelor de convieţuire socială, depistarea, identificarea şi dispunerea măsurilor legale împotriva celor care comit fapte antisociale precum şi sprijinirea personalului lăcaşelor de cult în îndrumarea publicului către zona de distribuire a apei sfinţite, îndepărtarea persoanelor aflate sub influenţa băuturilor alcoolice sau care cerşesc bani ori alimente şi luarea măsurilor legale împotriva acestora, precum şi rezolvarea altor situaţii neprevăzute.

De asemenea, jandarmii îi sfătuiesc pe cetăţeni să se manifeste calm, să dea dovadă de înţelegere, să respecte indicaţiile forţelor de ordine şi să aştepte cu răbdare împărţirea apei sfinţite fără a crea dezordine şi panică, după cum a precizat lt. Ion Ţapu, ofiţer de presă al IJJ Dolj.