Cheltuielile cu educaţia – 0,4% din totalul cheltuielilor unei gospodării

0
414

Veniturile şi cheltuielile gospodăriilor au rămas relativ constante în al treilea trimestru din anul 2011 faţă de trimestrul precedent, conform ultimelor date oficiale publicate de INS. Peste 90% din veniturile unei gospodării au fost folosite pentru cheltuieli. Cheltuielile cu educaţia reprezintă doar 0,4% din totalul cheltuielilor unei gospodării.

Veniturile unei familii au crescut în medie cu 7,7% în al treilea trimestru din anul 2011 faţă de acelaşi trimestru în anul 2010, iar aceasta a reuşit să economisească un pic mai mult – 235 lei pe lună, faţă de 209 lei în aceeaşi perioadă a anului anterior. Ponderea prestaţiilor sociale se ridică la un sfert în totalul veniturilor unei gospodării (24%). Totodată, veniturile unei familii din mediul urban sunt mai mari cu 25% decât ale unei familii din mediul rural. Aşadar, se impune o politică competitivă de diminuare a dependenţei de stat, dar şi o politică de coeziune, de dezvoltare regională mai ambiţioasă pentru diminuarea decalajului rural-urban. Veniturile medii lunare ale unei familii au fost de 2.402 de lei (835 de lei / persoană) în al treilea trimestru din anul 2011. Din acestea, 2.012 lei au reprezentat veniturile băneşti, iar 390 de lei au fost cele în natură. Comparativ cu al treilea trimestru din anul 2010, veniturile unei gospodării au crescut cu 7,7% (171 de lei).

Salariul, cea mai importantă sursă de venit

Cea mai importantă sursă de venituri băneşti a rămas în continuare salariul, cu un aport de 50% (pondere în creştere cu 2,4 puncte procentuale faţă de primul trimestru şi cu 1,4 puncte procentuale faţă de al doilea trimestru), urmată de veniturile din prestaţii sociale (24%), veniturile din agricultură (3,6%) şi veniturile din activităţi neagricole independente (2,8%). Ponderea ridicată deţinută în continuare de prestaţiile sociale în veniturile totale ale unei familii trage un mare semnal de alarmă în momentul de faţă, accentuând şi mai mult nevoia ca cetăţeanul român să devină mai independent de statul român. Veniturile totale medii pe o familie din mediul urban au fost cu aproximativ 25% mai mari decât al unei familii din mediul rural. În mediul urban, veniturile au provenit în special din salarii (63,4%) şi prestaţii sociale (23,4%), în timp ce în mediul rural principala sursă a veniturilor a reprezentat-o producţia agricolă, care a asigurat 38,3% din totalul veniturilor, urmată de salarii (28%) şi prestaţiile sociale (25%). Cheltuielile totale ale populaţiei au fost, în medie, de 2.167 de lei lunar pe familie (754 de lei / persoană) şi au solicitat 90,2% din nivelul veniturilor totale, în al treilea trimestru din anul 2011.


Principalele destinaţii ale cheltuielilor efectuate de gospodării au fost:

        cheltuieli de consum – 70,2%

        impozite, contribuţii, cotizaţii – 16,5%

        cheltuieli cu producţia în gospodărie – 8,3%

        cheltuielile pentru investiţii – 1,7%


Conform clasificării standard pe destinaţii a cheltuielilor de consum:

       produsele alimentare şi băuturile nealcoolice au deţinut cea mai mare pondere – 40,8% din consumul gospodăriilor;

       cheltuielile legate de locuinţă au avut o pondere de 15,1% în cheltuieli de consum;

       la polul opus s-au situat cheltuielile efectuate de gospodării pentru hoteluri, cafenele şi restaurante (1%) şi cele pentru educaţie (0,4%).