Praznicul de la 6 ianuarie, Botezul Domnului sau Epifania, datează din secolul al III-lea şi, ca toate praznicele împărăteşti, a fost întotdeauna sărbătorit cu solemnitate. Atât la români, cât şi la celelalte popoare ortodoxe, se serba cu mare fast, în fiecare an, în special în cetatea de scaun a ţării, unde sfinţirea apei din această zi (agheasma mare) se făcea de mitropolit, în prezenţa domnitorului şi a întregii curţi, aşa cum se obişnuia odinioară la Curtea împărătească din Bizanţ.
De la întoarcerea din Egipt ÅŸi până la botez, Hristos a trăit în cetatea Nazaret, probabil ajutându-l la lucrul său pe bătrânul Iosif, care era tâmplar. Pentru că nici unul dintre evangheliÅŸti nu a copilărit cu Hristos, viaÅ£a Lui din această perioadă nu ne este cunoscută. Doar în evanghelia după Luca se află un episod din vremea când Iisus avea doisprezece ani. ÃŽn final, Luca ne spune că “Iisus creÅŸtea cu înÅ£elepciunea, cu vârsta ÅŸi cu harul înaintea lui Dumnezeu ÅŸi a oamenilor”. Iar când a împlinit 30 de ani, a venit ÅŸi vremea ca Fiul lui Dumnezeu să se arate lui Israel, zice Scriptura. Ioan, cel mai mare dintre prooroci, trăise în Iudeea, iar Iisus în Galileea. ÃŽn cei treizeci de ani nu se întâlniseră niciodată, dar proorocul ÅŸtia că într-o zi El va veni ÅŸi de aceea striga: “PocăiÅ£i-vă! GătiÅ£i calea Domnului, drepte faceÅ£i cărările Lui!” Tâlcuind întâlnirea lui Ioan cu Hristos la Iordan, Sf. PărinÅ£i spun că toÅ£i ochii se îndreptau mai degrabă spre prooroc decât spre Iisus. Pentru că Domnul îşi ascundea slava sub două acoperăminte: trup ÅŸi smerenie. AÅŸa “a venit Iisus din Galileea, la Iordan, către Ioan, ca să se boteze de către el”. Hristos îşi făcea drum prin mulÅ£ime, înaintând spre Iordan, nebăgat în seamă de nimeni. Din toată mulÅ£imea, singurul care îl cunoÅŸtea ÅŸi îl aÅŸtepta era Ioan Botezătorul. Văzându-L “pe Iisus venind către el a zis: Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii”. Åži ajungând lângă Ioan, proorocul îl opreÅŸte: “Eu am trebuinţă să fiu botezat de Tine ÅŸi Tu vii la mine?” Dar Domnul stăruie ÅŸi îi zice: “Lasă acum, că aÅŸa se cuvine nouă să împlinim toată dreptatea.” Åži Ioan înÅ£elegând că aÅŸa este rânduit de Sus, nu se mai împotriveÅŸte, ci se grăbeÅŸte să împlinească porunca Domnului. Åži cerurile s-au deschis binecuvântând lucrarea ÃŽnaintemergătorului: “Iar botezându-se Iisus, îndată ce a ieÅŸit din apă, cerurile s-au deschis ÅŸi Duhul lui Dumnezeu s-a pogorât ca un porumbel peste El. Åži iată glas din ceruri care a zis: Acesta este Fiul meu cel iubit, întru care am binevoit.” Pentru că cerurile rămân închise ÅŸi se deschid numai în situaÅ£ii excepÅ£ionale, deschiderea lor exprimă legătura dintre Dumnezeu ÅŸi om, care se înfăptuieÅŸte prin lucrarea lui Hristos. La Iordan, acum, nu mai apar doar îngeri, ci însăşi Sfânta Treime: Tatăl – în glasul din cer, Duhul – în chip de porumbel, Fiul – în Dumnezeu-Om. Prin glasul din cer este marcat un moment important din viaÅ£a ÅŸi misiunea lui Iisus în lume: este recunoscut public faptul că este Fiul lui Dumnezeu.
