Bănia ar putea avea din nou fotbal – FC Olt devine echipa Craiovei?

2
548

Divizionara secundă de la Piatra Olt ar putea evolua pe „Extensiv” din returul actualului sezon

Dacă Universitatea Craiova pare să rămână un brand îngropat, neexistând vreun semn că ar fi resuscitată în viitorul apropiat, Bănia ar putea adopta o nouă echipă. Soluţia vine din Olt, de unde a doua formaţie a judeţului, FC Olt, ar putea fi mutată la Craiova, urmând să evolueze încă din primăvară pe stadionul „Extensiv”. Finanţatorul echipei care a evoluat la Piatra Olt, Claudiu Postolache, şi-a declarat intenţia de a aduce în Bănie clubul născut în vară din fuziunea echipelor CSM Slatina şi FC Piatra Olt. Postolache a afirmat că negociază deja cu autorităţile din Bănie pentru ca treptat echipa pe care o deţine să devină una reprezentativă pentru Craiova, iar în viitor să-şi schimbe numele, cel mai probabil în FC Craiova. FC Olt se află pe locul 13 în seria a doua a ligii secunde, cu 15 puncte, fiind angrenată în lupta pentru evitarea retrogradării, însă după mutarea la Craiova ar urma să-şi întărească lotul pentru a urca în clasament în retur. „Am putea veni din retur la Craiova, pentru ca în vară să nu fie o trecere abruptă. Regulamentul FRF permite acum schimbarea sediului şi numelui, dar numai în pauza dintre sezoane” a declarat patronului lui FC Olt, Claudiu Postolache.

Echipa îşi va schimba numele, sediul, culorile şi sigla

De asemenea, culorile clubului, alb-vişiniu, ar urma să fie schimbate în alb-albastru, fiind „adoptată” şi o siglă pe măsură, care să se identifice cu spiritul Băniei. Din vară, noua echipă a Craiovei şi-ar impune ca obiectiv promovarea în sezonul 2012-2013. Dacă nu vor demara lucrările pentru reconstrucţia stadionului „Ion Oblemenco”, echipa importată din Olt ar putea evolua în fieful Ştiinţei. Pe „Extensiv” a evoluat şi Universitatea Craiova în 2008, când a fost schimbată suprafaţa de joc a fostului „Central”. Ultima formaţie care a jucat pe stadionul din Parcul Romanescu a fost liderul Ligii a IV-a Dolj, CS Apă Craiova, care s-a mutat însă la „Combinat” pe arena „Oltenia”. La FC Olt, formaţie antrenată de Dan Oprescu,  evoluează doi foşti jucători de la Primăvara Craiova, fundaşii Bogdanovici şi Giurcă, ambii născuţi în 1989. De altfel, noua echipă ar putea colabora şi cu Centrul de Copii şi Juniori aflat în subordinea Consiliului Judeţean Dolj, care ar promova în continuare talente pentru Craiova. În primele etape ale returului, FC Olt va primi pe teren propriu echipe importante ale ligii secunde precum Gloria Bistriţa, Poli Timişoara, Gaz Metan Severin sau Chindia Târgovişte.

Suporterii au păreri împărţite

Unii dintre fanii Universităţii s-au exprimat împotriva adoptării echipei din Olt, considerând că aceasta nu o poate înlocui în inimile lor pe legendara Ştiinţa, însă majoritatea craiovenilor sunt de acord cu transferul, dorindu-şi să vadă cât mai curând fotbal de Liga I în Bănie. De asemenea, noua echipă ar fi acceptată în condiţiile în care pare imposibil ca Universitatea Craiova să mai revină în fotbalul românesc, din cauza problemelor obiective, legate de afiliere şi licenţă, cât şi a celor subiective, patronul Adrian Mititelu anunţând că nu o poate susţine financiar şi în acelaşi timp nu doreşte să o cedeze unui alt om de afaceri, considerând-o moştenire de familie.

 

2 COMENTARII

Comments are closed.