Klaus Iohannis despre summit-ul NATO

0
598

Declaraţia de presă a preşedintelui Klaus Iohannis, la sfârşitul summit-ului NATO, la Watford (Regatul Marii Britanii) a fost puţin nuanţată. „(…) S-a discutat evident despre procesul de reflecţie sau despre un proces de stabilire a unor strategii pentru NATO (…) Trebuie să stabilim împreună care sunt ameninţările la care trebuie să facă faţă NATO, cine sunt adversarii noştri, cum se relaţionează NATO cu noile puteri, de exemplu ce abordare va avea faţă de China”. Declaraţia ermetică a preşedintelui Klaus Iohannis ne-a reamintit de o întâmplare, trăită de ex-premierul Radu Vasile în Israel (14 iulie 1998), şi relatată cu har de Răzvan Popescu în cartea sa „Purtătorul de cuvânt”. Vizita în Israel, singura ţară din Orient care nu ne confundă cu Ungaria sau mai rău… Întâlnirea lui Radu Vasile cu preşedintele din acea vreme, Eizer Wiesmann a fost antologică. Preşedintele Israelului, fost general de aviaţie, prinsese drag de Radu Vasile, considerându-l că e destins. S-a râs mult, după ce Radu Vasile a întrebat dacă România trebuie să mai facă sau nu elicoptere de atac. La care Eizer Weismann a răspuns: „Găsiţi un inamic, şi pe urmă construiţi elicoptere”. După un timp Weismann a revenit: „Ar mai fi o soluţie, dragă prietene. Intraţi în NATO, că vă găsesc ei un inamic”.