Autorităţile române şi misiunea Fondului Monetar Internaţional (FMI) negociază un deficit bugetar de 1,4% din PIB pentru 2015, iar două componente – alocările suplimentare pentru armată şi cofinanţarea proiectelor europene – sunt negociate separat, a declarat ieri ministrul delegat pentru Buget, Darius Vâlcov, la lansarea Pactului pentru fiscalitate. El a explicat că se negociază o alocare suplimentară de 0,2-0,3% din PIB pentru armată şi sume pentru cofinanţarea fondurilor europene, unde „se pare că solicitarea va fi acceptată”. Întrebat de jurnalişti dacă, cumulat cu aceste alocări suplimentare, deficitul bugetar negociat pentru anul 2015 va depăşi 2% din PIB, Vâlcov a dat un răspuns negativ. Ministrul delegat a precizat că, după primele 11 luni din 2014, investiţiile publice au crescut cu 3,8% faţă de anul trecut, iar pentru 2015 autorităţile îşi propun o creştere a investiţiilor cu aproximativ 10 miliarde lei, din fonduri europene şi de la bugetul de stat. Totodată, Vâlcov a explicat că în bugetul pe 2015 sunt creşteri substanţiale la Ministerul Transporturilor şi la Secretariatul General al Guvernului, în subordinea căruia se află CNADNR, iar prioritare sunt investiţiile în domeniul sănătăţii, educaţiei şi infrastructurii. „Vineri (n.r. – astăzi) vor fi bătute în cuie toate aceste lucruri, la discuţiile cu FMI de la MFP, şi de sâmbătă — duminică vor fi făcute publice”, a adăugat Vâlcov.
Acasă Actualitate Actualitate internă Vâlcov: Negociem cu FMI un deficit bugetar de 1,4% din PIB pentru...