Poate preşedintele Traian Băsescu să nu respecte rezultatul alegerilor?

Preşedintele Traian Băsescu s-a arătat luni seara, în declaraţia de presă, supărat de-a dreptul, dacă nu chiar iritat, atacând în devălmăşie lideri politici, două posturi de televiziune ostile, dar cu puternice accente electorale pe actualul premier şi co-preşedinte al USL, Victor Ponta. Scenariul n-a fost nou, nici registrul şi nedumeririle sunt aceleaşi: dacă opoziţia (USL) e nedreaptă şi, sufleteşte, Traian Băsescu este erodat de excesul atacurilor a căror ţintă a fost, responsabilitatea prezidenţială nu are nimic comun cu umorile şi sensibilităţile private. Vocaţia de preşedinte se exprimă tocmai în magnitudinea uitărilor de sine, în capacitatea de a întruchipa principii şi nu afecte pasagere. Multe din afirmaţiile lui Traian Băsescu au sunat, ca şi în alte rânduri, nu doar neliniştitor, dar şi ilogic. De pildă, ca reacţie la una din „instrucţiunile” date de USL, conform căreia „Europa îi cere lui Băsescu să respecte rezultatul alegerilor”, răspunsul a fost tranşant şi pripit: „E o mare minciună, deocamdată nu mi-a cerut nimeni nimic”. Să înţelegem atunci că Uniunea Europeană ar putea accepta o nerespectare a rezultatului alegerilor? Fiindcă această interogaţie e reciproca la afirmaţia nerumegată a preşedintelui. Comentariile care au urmat declaraţiei de presă de la Palatul Cotroceni s-au centrat pe afirmaţiile legate de desemnarea premierului. „Atributul constituţional e al preşedintelui, sigur, ţinând cont de capacitatea premierului de a forma o majoritate în Parlament şi ţinând cont de interesul naţional” a spus Traian Băsescu. Să lăsăm deoparte sintagma „interesul naţional”, devenit o marotă, lustruită îndelung, până s-a ales praful, de UNPR. Este adevărat, textul constituţional nu impune preşedintelui obligativitatea desemnării pentru funcţia de prim-ministru a unei persoane implicate politic sau a unui membru al Parlamentului, dar trebuie ţinut cont, în mod obligatoriu, de faptul că are nevoie de sprijinul larg al partidelor parlamentare, care dau votul de învestitură guvernului. Mai clar, conform art.85 din Constituţie, preşedintele României este obligat să colaboreze cu formaţiunea politică câştigătoare a alegerilor în ceea ce priveşte numirea guvernului, rolul constituţional „al ambelor părţi” fiind precumpănitor. Prerogativa desemnării candidatului pentru funcţia de prim-ministru, deşi exclusivă, nu este una discreţionară. Preşedintele României va numi un candidat pentru funcţia de premier în urma consultării cu partidul (alianţa politică) care are majoritatea absolută în parlament. Legea partidelor politice, care nu a fost declarată încă neconstituţională, asimilează alianţele politice (inclusiv ARD) cu partidele, reaminteşte într-o postare pe blog Adrian Năstase, de pe unde se află. Aceasta înseamnă că preşedintelui îi va fi recomandată persoana care se bucură de susţinerea formaţiunii politice majoritare, câştigătoare a alegerilor legislative. Toţi votanţii USL ştiu bine că unul dintre liderii acesteia, Victor Ponta, este oferta pentru funcţia de premier. Decisă în congresele premergătoare constituirii Uniunii Social Liberale. Dacă din alegerile legislative din 9 decembrie a.c. nu va rezulta o alianţă preelectorală (USL sau ARD), care să obţină majoritatea absolută a mandatelor parlamentare, preşedintele României va consulta şi va ţine seama de recomandările făcute de celelalte partide parlamentare şi conducerea grupurilor respective. Pe de altă parte, constituţionaliştii susţin că preşedintele nu-şi poate subordona partenerii de dialog politic pe care îi consultă. Nu poate exprima o voinţă politică, pentru că nu este în măsură să deţină o asemenea voinţă. În consecinţă, nu are dreptul să spună „aşa vreau”. Ar mai fi de spus doar un lucru: în nici o ţară din Uniunea Europeană nu au loc asemenea discuţii aiuritoare, îngăduite şi de o Constituţie „cu interpretare variabilă”, după alegerile parlamentare. Chiar şi acolo unde se pune problema coabitării.