Guvern: Cursurile în universităţi, suspendate pe 10 decembrie

0
338

Studenţii urmează să recupereze ziua liberă

Guvernul a aprobat, ieri, o notă prin care se propune suspendarea cursurilor pe 10 decembrie, a doua zi după alegerile parlamentare, urmând ca instituţiile universitare să decidă în baza autonomiei proprii data la care vor recupera ziua liberă, a anunţat purtătorul de cuvânt al Executivului, Andrei Zaharescu. Ideea de a le da studenţilor liber de 10 decembrie i-a fost sugerată premierului Victor Ponta de un tânăr care a vizitat sâmbătă Palatul Victoria, de Ziua Porţilor Deschise. Acesta a afirmat că studenţii au nevoie de o zi liberă, pentru a putea să meargă în localităţile de domiciliu să-şi exercite dreptul de vot şi să reuşească să revină la cursuri. La scurt timp şeful Guvernului a anunţat că ministrul Educaţiei a fost contactat şi că este de acord cu propunerea. (AGERPRES)