„În următorii ani, se va da o bătălie pentru viitorul României”

0
352

Interviu cu preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, candidatul Uniunii Social Liberale pentru un nou mandat de deputat în Colegiul 9 Segarcea – Valea Dunării

* Valeriu Zgonea are 45 de ani. S-a născut în Craiova, a copilărit pe dealurile Sadovei şi aici se simte întotdeauna acasă. Are doi copii, Dragoş şi Maria, cei care îi dau puterea să lupte pentru un viitor mai bun al României şi al tuturor românilor.

* Ştie ce înseamnă munca şi responsabilitatea. A fost muncitor, apoi inginer la CFR. A urcat treptele profesionale pas cu pas, de la inginer stagiar la şef de district şi revizor regional de Siguranţa Circulaţiei în cadrul Regionalei Căi Ferate Craiova.

* S-a implicat în viaţa politică de tânăr, din dorinţa de a contribui la reconstrucţia societăţii româneşti, pentru a face legi mai bune şi pentru a rezolva problemele oamenilor pe care îi reprezintă.

* Este deputat în Parlamentul României de 12 ani, membru al Comisiei pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic şi al Comisiei pentru afaceri europene.

* În 2008, a fost ales deputat în Colegiul Segarcea – Valea Dunării, fiind votat de 63,7% dintre alegători.

* Astăzi este preşedintele Camerei Deputaţilor, funcţie în care reprezintă cu cinste România.

* Candidează pentru un nou mandat de deputat în Colegiul 9 Segarcea – Valea Dunării.

 

„Am rămas acelaşi om, cred în aceleaşi valori şi principii”

Cu ce gânduri pleca tânărul deputat în Parlamentul României, în noiembrie 2000?

Da, la 33 de ani, am fost unul dintre cei mai tineri parlamentari… Cu ce gânduri? Cu mult entuziasm, fireşte, şi cu gândul că am o responsabilitate uriaşă şi nu trebuie, nu am voie să dezamăgesc pe nimeni, pentru că încrederea oamenilor o capeţi greu, dar o pierzi foarte uşor. Am ajuns acolo, în Parlament, hotărât să schimb lucrurile, să demonstrez că merit acest loc, că nu m-au ales oamenii degeaba şi reprezint o nouă generaţie de politicieni, cu o nouă viziune şi o altă atitudine. Şi cu speranţa că voi pune acolo o cărămidă la reconstrucţia societăţii româneşti. Cred că am reuşit să fac acest lucru, chiar dacă au fost şi dezamăgiri, şi neîmpliniri, şi momente în care nu mai ştiam ce să fac şi cum să fac să-i ajut pe oamenii din Dolj, pe care îi reprezint. Dacă oamenii m-au ales din nou în 2004, apoi în 2008, asta înseamnă că nu i-am dezamăgit. Sunt primit cu bucurie de doljeni, mă cunosc bine deja şi ştiu că sunt de-aici, de-al lor. Nu am schimbat nici judeţul, nici partidul. Au trecut atâţia ani, mi-a albit părul, am învăţat multe, dar am rămas acelaşi om, cred în acelaşi valori şi principii. Am intrat în politică pentru că nu sunt omul care să stea pe margine, vreau să mă implic, iar politica e locul în care poţi face ceva pentru ceilalţi, cu un impact puternic.

„Democraţia este o experienţă a reprezentării”

Credeţi că în aceşti ani clasa politică a evoluat sau a involuat? 

Clasa politică este oglinda societăţii. Oamenii care sunt în Parlament sau în consiliile judeţene şi locale reprezintă comunitatea. Prin urmare, şi clasa politică a evoluat în acelaşi timp cu întreaga societate românească. Şi mai cred că noi, ca naţiune, am mers înainte. Există, din păcate, o percepţie generală negativă asupra clasei politice, alimentată constant inclusiv de unii politicieni. Chiar actualul preşedinte al ţării a atacat de nenumărate ori clasa politică – din care face parte şi el –, dar mai ales Parlamentul României.

Este drept că în politică nu există obiectivitate absolută. Imaginea clasei politice este afectată de greşelile sau ineficienţa anumitor politicieni. Desigur, aici putem extinde discuţia asupra responsabilităţii fiecărui politician în parte, care trebuie să conştientizeze faptul că orice greşeală a sa se răsfrânge asupra partidului al cărui membru este şi asupra întregii clase politice. Această personalizare este o greşeală, pentru că se ajunge la alterarea sensului unor concepte politice fundamentale. În momentul în care clasa politică, în ansamblu, şi Parlamentul, ca instituţie fundamentală a democraţiei, care reprezintă voinţa poporului, sunt atacate, sunt denigrate, atunci suntem martorii unui atac la democraţie, ceea ce e grav.

Primul lucru care trebuie lămurit, atunci când vorbim despre partide politice, este acela că, înainte de a fi un sinonim al ideilor de libertate şi egalitate, democraţia este o experienţă a reprezentării. Istoria însăşi ne demonstrează că partidele politice sunt pârghia indispensabilă ce reprezintă interesele cetăţenilor la nivel instituţional, transformându-le în decizie politică. Fără partide, nu poate fi democraţie. O reformă a clasei politice e necesară, dar este nevoie de o viziune constructivă şi nu de una distructivă, de soluţii şi nu de ameninţări.

 

„Trebuie să ne întoarcem la valori şi idealuri în care credem cu toţii”

Cum vede omul Valeriu Zgonea următorii patru ani în România şi cum îi vede politicianul?

Ani în care trebuie să schimbăm multe lucruri, de aceea este foarte important votul românilor din 9 decembrie, pentru că este important cine va fi în Parlament, în Guvern, cine va lua deciziile care vor duce România pe un drum sau pe altul. Vorbesc şi ca om, şi ca politician, sunt una şi aceeaşi persoană, nu pot să mă dedublez. Nu am o “faţă” sau o mască de politician, pe care o dau jos seara ca pe cravată. Eu spun ce cred şi ce gândesc. Uneori, sinceritatea m-a costat sau mi-a atras antipatii, mai sunt şi impulsiv, oltean mai repezit…

În următorii ani, se va da o bătălie pentru viitorul României, este cert. Iar ca să mergem pe drumul cel bun trebuie să ne întoarcem cu adevărat la valori şi idealuri în care credem cu toţii, pe care le dorim aplicate pentru noi şi pentru copiii noştri. Când spun acest lucru mă refer la egalitatea de şanse, la dreptate socială, la solidaritate şi includere, la dezvoltare durabilă. Nu sunt doar concepte abstracte, frumoase, scrise în cărţi, sunt aspiraţii îndreptăţite ale tuturor românilor, pe care le dorim împlinite şi în ultimul cătun din ţară. Avem nevoie de un nou contract între stat şi societate, între partidele politice şi cetăţeni, contract fundamentat pe valorile şi idealurile despre care vorbeam.

Această bătălie pentru viitor are o semnificaţie profundă şi o miză mai mare decât cred mulţi dintre noi. Vom alege între a fi sau a nu fi în istorie. Şi susţin, cu toată responsabilitatea, că în acest moment USL este forţa politică din România care poate duce această bătălie şi o poate câştiga. Aşadar, următorii patru ani vor însemna o luptă pentru renaşterea României, pentru reaşezarea ţării noastre pe harta Europei şi a lumii. Vrem să construim o Românie puternică, pentru şi prin cetăţenii ei. Aşa se numeşte programul nostru, România puternică.

 

Vă gândeaţi în 2000, la primul mandat de deputat, că veţi ocupa la un moment dat funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor?

Nu mă gândeam la funcţii, nu am un scop în a obţine o funcţie în Parlament sau în Guvern. Este o onoare şi o mare responsabilitate pentru mine să fiu preşedintele Camerei Deputaţilor, dar funcţiile sunt vremelnice în politică. Niciodată nu am fugit după funcţii şi îmi place să cred că ele au venit ca o recunoaştere a muncii mele de-a lungul anilor. Faptul că niciodată nu am ars etapele în cariera mea politică cred că m-a ajutat. Am fost ani de zile secretar al Biroului Permanent, apoi vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor. A fost o evoluţie firească, care mi-a permis ca acum să ating o anumită maturitate politică. Eu am intrat în Partidul Democraţiei Sociale din România – actualul PSD – în 1996, când mulţi fugeau din partid, pentru că pierdea alegerile. Eu atunci m-am înscris, pentru că aici se regăsesc idealurile în care cred. Am fost preşedintele Organizaţiei de Tineret a PDSR Dolj, apoi am urcat încet, treaptă cu treaptă, iar în 2010 am fost ales vicepreşedinte al PSD. Suntem doi vicepreşedinţi ai partidului din Dolj, eu şi domnul Ion Prioteasa, un om deosebit şi cel mai bun preşedinte de Consiliu Judeţean din ţară.

Au apărut zvonuri la un moment dat, când era PDL pe val şi racola parlamentari, că plec de la PSD. Cei care mă cunosc ştiu foarte bine că nu sunt omul care să accepte astfel de compromisuri. Indiferent în ce poziţie mă voi afla voi continua să reprezint interesele românilor, să respect legea şi să mă bat pentru ca toţi cetăţenii să aibă un trai mai bun şi instituţii mai credibile.

 

„Suntem mai uniţi ca oricând, pregătiţi să guvernăm responsabil şi corect”

De ce Valeriu Zgonea şi nu unul dintre contracandidaţi? De ce USL şi nu ARD sau PP-DD? 

Sunt de atâţia ani alături de oamenii din Colegiul Segarcea – Valea Dunării, mă cunosc foarte bine, ştiu cine sunt şi ce am făcut. Aici am crescut, aici am învăţat şi am reuşit să fac ceva în viaţă. Aici am cei mai buni prieteni. Aici sunt acasă! Există, fără îndoială, o legătură sufletească cu oamenii locului în care te-ai născut, o legătură care nu poate fi ruptă niciodată de nimeni. Am ascultat mereu ceea ce spun oamenii, despre vieţile lor, despre acest guvern, despre ce îi frământă, ce îşi doresc şi ce fel de Românie vor. M-am bătut să obţin fonduri pentru proiecte, pentru subvenţii, să avem legi mai bune, să schimb în bine viaţa lor.

De ce USL? Pentru că a demonstrat că este un proiect politic de succes. Suntem mai uniţi ca oricând, pregătiţi să guvernăm responsabil şi corect, împreună, pentru următorii patru ani. S-a terminat cu austeritatea, cu jaful, cu minciuna şi cu nedreptăţile. Am oprit hoţiile şi tocarea banilor publici pe proiecte care nu i-au ajutat pe cetăţeni, ci doar i-au îmbogăţit pe clienţii politici ai celor din PDL. Am dat înapoi banii pentru salariaţi şi pensionari, am crescut indemnizaţiile pentru mame. Am luat măsuri pentru crearea de noi locuri de muncă, pentru că un loc de muncă înseamnă un venit sigur, înseamnă siguranţa întregii familii, înseamnă bani pentru mâncare, pentru haine, pentru caietele copiilor, pentru medicamente. Economia este stabilizată şi în creştere, datorită Guvernului Ponta, Guvernul USL.

Obiectivul nostru este să transformăm România într-un stat cu adevărat european. Un membru cu drepturi depline la masa jucătorilor europeni şi nu un simplu executant aşa cum ne-a obişnuit Băsescu în ultimii ani. Spre deosebire de PDL, noi nu vrem să pierdem contactul cu oamenii. Trebuie să stai de vorbă cu oamenii tăi, să afli ce-i doare, care le sunt problemele şi să găseşti soluţii. Europa nu poate să găsească soluţii pentru România, noi trebuie să fim cei care venim cu soluţii pentru dezvoltare, pentru un trai mai bun şi pentru un viitor pentru familiile şi copiii noştri. Exact aceste lucruri sunt străine PDL-ului, care a înţeles în perioada cât a stat la guvernare doar să asculte ordinele unor lideri europeni şi ale FMI şi să taie salarii şi pensii, fără să se gândească la consecinţele asupra vieţii zilnice a propriilor cetăţeni. Din acest punct de vedere, diferenţa dintre viziunile USL şi PDL sunt evidente. Noi am dat înapoi ceea ce ei au tăiat, am redeschis spitale şi şcoli închise de ei, vrem să le oferim românilor un trai mai bun şi vrem să aşezăm România pe locul pe care îl merită la masa Europei, acela de partener cu drepturi depline.

Ceea ce am reuşit să facem la guvernare, în doar şase luni, ne determină să fim încrezători că vom reuşi, prin votul pe care românii îl vor da la 9 decembrie, să continuăm cu Guvernul USL, cu Victor Ponta premier, având totodată susţinerea unei largi majorităţi parlamentare.