O nouă razie de amploare în Craiova

0
411

În această dimineață, începând cu ora 06:00, în municipiul Craiova, a fost organizată o acțiune tip „Razie”, cu efective mărite, pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică, creșterea gradului de siguranță rutieră, prevenirea și combaterea faptelor antisociale și a traficului și consumului de substanțe psihoactive.

În cadrul acțiunii au fost angrenați polițiști din cadrul structurilor de ordine publică, poliție rutieră, investigații criminale, investigarea criminalității economice, criminalistică, luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale, dar și jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Dolj și Grupării de Jandarmi Mobile Craiova. “Acțiunea a vizat prevenirea și combaterea oricăror fapte comise cu violenţă pe stradă, depistarea persoanelor urmărite în temeiul legii, prevenirea și combaterea traficului și consumului de droguri, dar și depistarea participanților la traficul rutier care încalcă normele legale privind circulația pe drumurile publice. Totodată, polițiștii specializați în criminalitate economică au pus în executare opt mandate de percheziție domiciliară în cadrul unui dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de înșelăciune. Pe parcursul zilei, în funcție de evoluția anchetei din acest caz, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Dolj va oferi informațiile ce pot fi făcute publice”, a precizat Mihaela Sadoveanu, purtător de cuvânt al IPJ Dolj.