Bunuri contrafăcute de aproape 200 milioane de lei, descoperite, în acest an, de poliţiştii de frontieră români

0
338

În primele nouă luni ale anului 2024, Poliţia de Frontieră Română, împreună cu alte autorităţi competente, a desfăşurat acţiuni de depistare a celor care au ca preocupare traficul cu produse contrafăcute, acţionându-se în special în punctele de trecere a frontierei, dar şi în zona de frontieră, constatându-se fapte de încălcare a regimului drepturilor de proprietate intelectuală cu preponderenţă la intrarea în România. Unul dintre cazurile semnificative a fost înregistrat la PTF Bechet.

În urma acestor acțiuni, în primele nouă luni ale anului, polițiștii de frontieră au constatat 479 fapte de natură infracţională referitoare la dreptul de proprietate intelectuală. Astfel, poliţiştii de frontieră – independent sau în colaborare cu lucrătorii vamali – au depistat bunuri contrafăcute purtând însemnele unor mărci internaţionale protejate, după cum urmează:

  • 218.661 bucăți articole de îmbrăcăminte şi lenjerie;
  • 84.325 perechi încălțăminte;
  • 312.667 produse cosmetice şi de parfumerie;
  • 33.051 bucăţi articole de marochinărie;
  • 23.945 bucăți ochelari de soare;
  • 9.880 bucăți accesorii telefoane (căşti, huse, încărcătoare);
  • 120.882 jucării. Bunurile, în valoare totală de peste 219 de milioane lei dacă ar fi fost comercializate ca produse de marcă, au fost ridicate de către polițiștii de frontieră şi trimise spre expertizare titularilor de marcă. Din analiza fenomenului infracţional, în continuare rutele folosite pentru introducerea mărfurilor contrafăcute în România sunt:
  • China-România – produsele contrafăcute vin pe mare, în containere, iar controalele se efectuează împreună cu lucrătorii de la Autoritatea Vamală. Destinatarii acestor bunuri sunt societăţi comerciale care au de obicei administratori cetăţeni români sau chinezi.
  • Turcia-România – produsele contrafăcute sunt descoperite de poliţiştii de frontieră care lucrează la Punctele de Trecere ale Frontierei de la graniţa cu Bulgaria: PTF Giurgiu, PTF Calafat, PTF Bechet, PTF Călăraşi, PTF Vama Veche sau PTF Negru Vodă. Acestea sunt descoperite ascunse în diverse mijloace de transport – autocare, camioane, autoutilitare sau autoturisme, de obicei disimulate printre alte bunuri transportate legal. În cadrul cercetărilor, posesorii acestora declară că le-au cumpărat din diverse bazare din Turcia şi nu dețin documente de proveniență pentru produse. De asemenea, aceştia mai declară că le cumpără cu scopul de a le comercializa sau pentru a le face cadou și nu au cunoştinţă despre faptul că produsele transportate sunt susceptibile a fi contrafăcute. “Poliţiştii de frontieră au constatat faptul că cele mai multe cazuri au fost depistate la frontiera româno-bulgară, în zona de competenţă a ITPF Giurgiu, fiind produse aduse din Turcia, pentru România sau ţări din vestul Europei. De asemenea, o cantitate semnificativă de produse susceptibile a aduce atingere dreptului de proprietate intelectuală unor mărci cunoscute a fost descoperită în porturile maritime din judeţul Constanţa, importurile fiind realizate prin intermediul unor societăţi comerciale din România, care aduc din China bunuri de larg consum în sistem containerizat. Din cazuistica înregistrată, s-a mai constatat că produsele cel mai frecvent falsificate sunt cele cu valoare adăugată mare şi o rată ridicată a vânzărilor (produse cosmetice, jucării, textile, încălţăminte sport, ceasuri, telefoane mobile). Precizăm că valoarea bunurilor confiscate este raportată la valoarea de piaţă a unora autentice, acestea urmând a fi distruse după reţinere, în conformitate cu prevederile legale. În cazurile persoanelor depistate de către poliţiştii de frontieră încercând să introducă sau să scoată ilegal în/din ţară produse contrafăcute, se fac cercetări cu privire la săvârşirea infracţiunii de „punere în circulaţie fără drept a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu marca înregistrată pentru produse identice sau similare” faptă prevăzută şi pedepsită de art. 90, alin.1, lit. b din Legea 84/1998, cu modificările și completările ulterioare. Având în vedere prejudiciul adus la bugetul de stat, Poliţia de Frontieră Română va continua să întreprindă, împreună cu celelalte instituţii abilitate, măsuri ferme în toate zonele de competenţă, în vederea depistării şi sancţionării persoanelor implicate în traficul cu bunuri contrafăcute, precum şi reţinerii, în vederea confiscării, a mărfurilor traficate. Bunurile, estimate la o valoare de aproximativ  6.400.000 lei dacă ar fi fost comercializate ca produse de marcă, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor”, se precizează într-un comunicat de presă al Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră Română .

Caz semnificativ la PTF Bechet

De menționat este și cazul din data de 05.09.2024. În jurul orei 10.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Bechet – judeţul Dolj, s-a prezentat, pentru a intra în ţară , un cetăţean maghiar, în vârstă de 59 de ani, aflat la volanul unui ansamblu rutier, încărcat cu diverse bunuri, care circula pe ruta Grecia-Polonia. Cu ocazia verificării mijlocului de transport, poliţiştii de frontieră au descoperit, în compartimentul pentru marfă, mai multe cutii care conţineau 42.720 articole parfumerie ce purtau însemnele unor mărci cunoscute. Șoferul camionului nu deţinea documente de provenienţă pentru bunurile susceptibile a fi contrafăcute. Produsele, în valoare totală de 34.152.000 lei dacă ar fi fost comercializate ca produse de marcă, au fost ridicate de lucrătorii vamali pentru continuarea cercetărilor. În toate situaţiile poliţiştii de frontieră au efectuat cercetări pentru săvârșirea infracțiunii de punere în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare și care îl prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate, urmând ca la finalizarea acestora să fie propuse soluții legale prin unitatea de Parchet competentă.