Conform IPJ Dolj, ieri dimineaţă, la ora 04.00, poliţiştii doljeni au fost sesizaţi, prin S.N.U.A.U. 112, cu privire la faptul că, în localitatea Unirea, s-a produs un accident de circulaţie. Echipa operativă din cadrul Poliţiei Municipiului Băileşti ajunsă la faţa locului a demarat cercetările, astfel stabilindu-se faptul că, în jurul orei 04.00, Ștefan N., de 38 de ani, din comuna Moţăţei, Dolj în timp ce conducea un autoturism Volkswagen Golf, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule şi sub influenţa băuturilor alcoolice, dinspre Unirea către Pleniţa, a intrat în coliziune cu un vehicul cu tracţiune animală condus în aceeaşi direcţie de către Anghel F., de 37 de ani, din comuna Unirea, după care s-a răsturnat în afara părţii carosabile. Din accident au rezultat pagube materiale şi vătămarea corporală uşoară a şoferului de 38 de ani. Poliţiştii rutieri l-au testat pe doljeanul de 38 de ani cu aparatul etilotest, astfel rezultând o valoare de 0,66 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la Spitalul Băileşti unde i s-au prelevat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Poliţiştii au întocmit în cauză dosar de cercetare penală sub aspectul comiterii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă, conducere fără permis şi conducere sub influenţa băuturilor alcoolice.