Premierul Victor Ponta a demisionat ieri şi, odată cu el întreg cabinetul. Se spune că gestul premierului, altminteri oportun şi circumscris spiritului european, a survenit după protestele masive de marţi seara, din Capitală şi alte câteva mari municipii din ţară, motivate de tragedia de la “Clubul Colectiv” – cu o imensă dimensiune emoţională – şi nu numai. Fiindcă o anumită tensiune socială se făcea resimţită. Victor Ponta a făcut ceea ce Traian Băsescu nu a fost în stare, iar Gabriel Oprea, de asemenea. Şi-a dat demisia ieri din funcţia de primar al sectorului 4 şi Cristian Popescu Piedone. “Am obligaţia să constat supărarea legitimă, care există în cadrul societăţii. Oamenii simt nevoia de mai mult şi ar fi o greşeală din partea mea să o ignor“, a declarat Victor Ponta, un învins la alegerile prezidenţiale, de acum un an, care a forţat o victorie imposibilă, după aceea, când nu mai avea nici o şansă decât să-şi ridice lumea în cap. Mulţi apropiaţi l-au trădat, s-au delimitat, ori l-au părăsit. A mai avut iluzii sau poate a vrut doar să cunoască înfrângerea până la capăt, să bea întreg paharul cu venin, transformând tânjitul în voinţă. Declaraţiile liderilor politici, de ieri, nu au adus poziţionări noi, faţă de cele ştiute, dar cum sinceritatea este o calitate mai rară, decât caracterul, ne putem aştepta la orice, “reevaluare de situaţie”. Liberalii au invocat, prin liderii lor, necesitatea unor alegeri anticipate, în timp ce reprezentaţii coaliţiei de guvernare prin Liviu Dragnea, Călin Popescu Tăriceanu, Gabriel Oprea au reiterat unitatea acesteia, care-i conferă dreptul legitim de a oferi preşedintelui Klaus Iohannis propunerea de premier cu un cabinet apt să treacă prin parlament. Ne aflăm deocamdată în situaţia specială, cu rezolvare clară în Constituţia României (art. 107), cu un premier interimar – durată de viaţă maxim 45 de zile – din rândul membrilor guvernului actual, timp în care, după discuţiile preşedintelui României cu liderii partidelor, acesta va enunţa numele celui care poate degaja în opinia sa, o majoritate parlamentară, adică eligibilitate. Deşi este vorba doar de o consultare, potrivit Constituţiei, preşedintele trebuie să ţină seama de opţiunile partidelor, de care depinde votul de încredere sau respingerea validării guvernului. Situaţia în care ne aflăm, eminamente de criză, nu este în măsură decât să neliniştească atât cursul euro, cât şi partenerii din UE şi NATO, în contextul crizei refugiaţilor, al situaţiei învolburate din Republica Moldova şi chiar în Ucraina, unde după alegerile locale din 25 octombrie (turul 2 la 15 noiembrie a.c.) preşedintele Petro Poroşenko a anunţat că va proceda la o remaniere de guvern, ce va cuprinde şi pe impopularul premier Iatseniuk. Ieri, Capitala a găzduit Reuniunea la vârf a şefilor de stat din Europa centrală şi de est, cu o agendă majoră, destul de încărcată. Pentru preşedintele Klaus Iohannis, a forţa desemnarea unui guvern minoritar PNL – opoziţia e varză – este plină de riscuri, deşi ar putea avea un precedent în gestul recent al omologului său portughez, Anibal Cavaco Silva, care l-a desemnat prim-ministru, în urma alegerilor legislative, tot pe Pedro Passos Coelho (centru dreapta), în pofida faptului că stânga avea majoritatea în parlament (122 locuri din 230), iar consultările premierului desemnat cu liderul socialist Antonio Costa s-au blocat, dintr-un început. Misiunea preşedintelui Klaus Iohannis nu este deloc uşoară, şi dincolo de “jocurile politice”, de tot felul, este convins că îşi poate eroda sensibil credibilitatea, dacă tergiversează, sine die, instalarea unui guvern capabil să intre grabnic în atribuţii. Care va fi numele viitorului premier rămâne de văzut, deşi la bursa zvonurilor circulă, de la nume de tehnocraţi la oameni politici, o adevărată colecţie de… mari specialişti, în toate domeniile vieţii.
