Președintele PDL Dolj, Marian Jean Marinescu: „Sunt convins că ACL va câștiga turul al doilea”

0
109

Liderul PDL Dolj, Marian Jean Marinescu, este convins că ACL  și candidatul său, Klaus Iohannis, vor câștiga turul al doilea al alegerilor prezidențiale. Deși nu s-au făcut înțelegeri de susținere cu alte partide până acum, Marinescu crede că Iohannis va primi 100% voturile obținute de Monica Macovei, 90% din cele ale Elenei Udrea și 50% din cele ale lui Călin Popescu Tăriceanu. Pe plan local, liderul PDL Dolj își propune să atragă mai multe voturi din Craiova pentru candidatul dreptei.

Președintele PDL Dolj, Marian Jean Marinescu, a declarat, ieri, într-o conferință de presă, că scorurile pe care le-a obținut Victor Ponta la Dolj (n.r. – 55,32% ), și în special la Craiova (42,55%), nu au fost foarte mari, raportate la eforturile care s-au făcut în acest scop. Europarlamentarul democrat-liberal s-a referit la „ordonanța Dragnea”, în urma căreia PDL și PNL au mai rămas cu 8 primari din cei 111 ai Doljului, și a tras concluzia că votul nu s-a dat numai în funcție de cum a dictat primarul. „Față de scorul obținut de PSD la alegerile europarlamentare și cel din turul I nu este decât o diferență de 0,07 procente. Asta demonstrează că oamenii nu au fost atât de duși după aleșii locali”, a comentat Marinescu.

ACL Dolj a depus plângere penală la DNA

Cu toate acestea, liderul PDL Dolj, Marian Jean Marinescu, susține că votul a fost influențat foarte mult de alegătorii care au votat pe listele suplimentare, procentul atins în Dolj fiind de 10% din totalul cetățenilor înscriși pe listele permanente. Reprezentanții ACL Dolj urma să depună chiar în cursul zilei de ieri o plângere penală la DNA, solicitând o verificare a listelor suplimentare. „Astăzi vom depune plângere penală la DNA pentru că sunt 39.000 de voturi pe liste suplimentare. Oamenii au fost mutați dintr-o parte în alta, iar noi am avut obstrucție de la președinții de secție pentru a le verifica, deși aveam acest drept”. Marian Jean Marinescu a spus că s-au făcut sesizări și către BEC, dar este pentru prima dată când partidul său face și o plângere la DNA.

De unde va mai atrage Iohannis voturi

Liderul PDL Dolj este însă convins că ACL și candidatul său, Klaus Iohannis, vor câștiga turul al doilea al alegerilor prezidențiale. Marian Jean Marinescu a făcut și câteva calculele despre cum vor fi atrase voturile celorlalți candidați care au ieșit din cursă. „ După părerea mea, ACL va atrage 100% din alegătorii Monicăi Macovei, 90% din cei ai Elenei Udrea și 50% din cei ai lui Călin Popescu Tăriceanu. Dar, repet, este o părere personală”, a spus Marian Jean Marinescu, răspunzând unei întrebări adresate de jurnaliști. Pe de altă parte, acesta crede că vor exista și votanți care și-au pierdut candidatul și care nu vor mai ieși la vot, iar ei ar fi alegătorii lui Dan Diaconescu și Corneliu Vadim Tudor. „Mai sunt și cei care nu au ieșit la vot în turul întâi pentru că au așteptat să voteze în turul doi. Pe aceștia trebuie să îi convingem să vină la vot”.

ACL Dolj așteaptă aceleași voturi din județ

În județ, reprezentanții ACL mizează pe faptul că alegătorii lui Klaus Iohannis din turul întâi vor ieși la vot și în turul al doilea. „Suntem foarte încrezători pentru turul al doilea și ne uităm în special la comunele în care ne-au luat primarii, unde au existat alegători care au votat cu Klaus Iohannis. Sunt convins că vor veni și vor vota și în turul acesta”, a spus Marian Jean Marinescu. La alegerile de duminică, Klaus Iohannis a obținut un procent de 23,70% din voturi în Dolj, ieșind câștigător în două comune: la Ghindeni, unde a obținut un scor de 42,61% (față de 39,08%  pentru Victor Ponta), și la Rojiște, unde a obținut 52,56% din voturi (față de 41,25% pentru Victor Ponta). După efectele OUG 55/2014, ACL Dolj a mai rămas în Dolj cu opt primari.

Marinescu vrea voturi mai multe din Craiova

Craiova este una din localităţile unde reprezentanții ACL își propun să mărească scorul obținut la alegerile de duminică. „În Craiova vom face în așa fel încât să mărim rezultatul. Sunt absolut convins că există potențial, că va fi un rezultat și mai mare, pentru că oamenii sunt dezamăgiți de administrația de acum”, a spus Marian Jean Marinescu. În Craiova, Klaus Iohannis a obținut un procent de 29,46%, depășindu-l pe Victor Ponta la șase secții de votare din cele 173 existente.

Nici o înțelegere pentru susținere, la nivel local

Întrebat care va fi strategia de campanie a ACL Dolj în această săptămână, Marian Jean Marinescu a răspuns că nu s-a făcut nici o înțelegere de susținere cu alte partide și că se va merge din casă în casă pentru a fi prezentat candidatul dreptei.  „Nu s-a purtat nici o discuție pe plan local, nu am vorbit cu nici un partid pentru susținerea în turul al doilea a candidatului ACL, Klaus Iohannis. Sarcina noastră în această campanie de tur doi, care începe de vineri, este să mergem din nou la oameni, din casă în casă, ca să le prezentăm candidatul nostru, pe domnul Klaus Iohannis. Și alegătorii vor decide singuri”, a menționat Marian Jean Marinescu.