Guvernul şi FMI au convenit principalii indicatori pentru 2014, dar continuă discuţiile pe măsurile fiscale

0
487

Guvernul a convenit cu misiunea FMI-CE principalii indicatori pentru 2014, dar continuă discuţiile referitoare la impactul măsurilor fiscale necesare pentru acoperirea golului de venituri rezultat din ultimele solicitări ale celor două partide din USL, cu impact pe cheltuieli, potrivit unor surse citate de Mediafax. Bugetul pe anul viitor a fost construit pe un PIB de 657 – 659 miliarde lei, cu o creştere economică de 2,1% (scenariu de bază). În funcţie de mărimea deficitului acceptată de FMI, care este negociat între 2,2-2,3% din PIB, cuprinzând clauza de investiţii aferente co-finanţării fondurilor UE, creşterea economică s-ar putea ridica la 2,2% din PIB, au declarat surse menţionate. Rata inflaţiei luată în calcul pentru anul viitor este în jur de 2%. Guvernul a discutat cu misiunea Fondului Monetar International şi despre indexarea pensiilor cu 3,76%, măsură agreată de instituţia financiară, dar şi despre creşterea anvelopei salariale cu 3%, de această mărire urmând să beneficieze cu precădere salariile mici din domeniul bugetar, a declarat Mirel Palada, purtătorul de cuvânt al Guvernului, ieri, într-o intervenţie telefonică la România TV. Potrivit unor surse citate de Mediafax, bugetarii care vor avea cu siguranţă parte de o majorare salarială în 2014, de 3-4%, sunt profesorii debutanţi şi medicii rezidenţi, pentru celelalte categorii creşterea depinzând de veniturile la buget. Revenind la Palada, acesta a explicat că va exista şi o modificare a felului în care se calculează acciza, în sensul că aceasta se va calcula „tot în funcţie de euro însă, spre deosebire de modul cum se calcula până acum, când se lua un prag de la începutul lunii octombrie (n.r. – mai exact cursul euro anunţat de BCE la data de 1 octombrie), (…) în momentul de faţă se doreşte o flexibilizare a măsurării relaţiei euro-leu pe baza cursului valutar şi, în consecinţă, această actualizare a relaţiei dintre euro şi leu (…) va fi făcută mult mai des”.