Trei ani şi şase luni de detenţie pentru poliţistul comunitar din Băileşti care a rănit trei persoane

0
513

Mihai Cătălin Negreţ, agentul Poliţiei Locale din Băileşti trimis în judecată pentru tentativă la infracţiunea de omor calificat, a fost găsit vinovat de judecătorii de la Tribunalul Dolj, care l-au condamnat, ieri, la o pedeapsă de 3 ani şi 6 luni închisoare, cu executare. Bărbatul, care la un chef de Florii, organizat în comuna Cioroiaşi, a împuşcat şi a lovit cu sabia trei persoane, este după gratii din luna aprilie a.c.

Reamintim că, pe 17 aprilie a.c., poliţiştii din comuna Cioroiaşi au fost solicitaţi la un bar din localitate, aparţinând SC DLG Prixix SRL, unde izbucnise un scandal. Oamenii legii au găsit acolo trei persoane rănite, care au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale, din primele date strânse rezultând că încăierarea fusese provocată de Mihai Cătălin Negreţ, de 32 de ani, agent al Poliţiei Locale din municipiul Băileşti. Acesta, împreună cu Costel Moandă, de 35 de ani, tot din Băileşti, au fost invitaţi la o petrecere, organizată în barul din Cioroiaşi. Aici, cei doi, după ce au consumat băuturi alcoolice, s-au luat la harţă cu trei localnici: Ionel Dumitraşcu, de 37 de ani, Florel Dumitraşcu, de 42 de ani, şi Marian Radu, de 24 de ani. După audierea tuturor martorilor, oamenii legii au stabilit cum se petrecuse totul.

Astfel, potrivit rechizitoriului întocmit de procurori la finalizarea cercetărilor, povestea începuse ceva mai devreme. Fiind ziua de Florii, Mihai Cătălin Negreţ împreună cu mai mulţi prieteni, între care şi Costel Moadă, tot din Băileşti, a plecat, cu autoturismul personal, la barul respectiv din Cioroiaşi, la un chef. Bărbatul avea în maşină un cuţit, o sabie tip Ninja şi un pistol marca Mauser Werce, pe care îl deţinea în mod legal. Au ajuns la bar şi s-au pus pe băut bere. În acelaşi timp, pe terasa localului era în desfăşurare un alt chef, al componenţilor echipei de fotbal “Recolta Cioroiaşi”, care sărbătoreau victoria obţinută într-un meci. În jurul orei 18.00, în incinta barului, prietenul lui Negreţ, Costel Moadă, s-a apucat la ceartă cu doi dintre cei care chefuiau cu grupul fotbaliştilor, conflictul degenerând în bătaie. Mai multe persoane din bar au sărit să-i despartă pe cei care se încăierau, iar în acest context, Negreţ a tras un foc de armă în bar, proiectilul lovind plafonul. Incidentul a gonit mai toţi clienţii din bar, iar Negreţ l-a luat pe Moadă şi pe ceilalţi prieteni şi au plecat la Băileşti.

S-a întors ca să se răzbune

Numai că, în scurt timp, Negreţ şi Costel Moadă au revenit în Cioroiaşi, la bar, unde, pe terasă, rămăseseră Ionel Dumitraşcu, Florel Dumitraşcu şi Marian Radu, împreună cu o altă persoană. Supărat că Ionel Dumitraşcu era unul dintre cei care interveniseră în încăierarea desfăşurată anterior, Negreţ a oprit maşina în faţa barului, a coborât înarmat cu sabia şi, fără să spună nimic, i-a lovit cu muchia pe cei tre în cap, apoi l-a înjunghiat de două ori în zona abdominală pe Florel Dumitraşcu, una dintre plăgi fiind penetrantă. Apoi a scos pistolul şi a tras mai multe focuri către cei trei, proiectilele de cauciuc lovindu-i pe Ionel Dumitraşcu şi Florel Dumitraşcu în zona feţei, în timp ce Marian Radu a fost rănit la nivelul abdomenului. Iniţial, în sarcina lui Negreţ s-au reţinut infracţiunile de lovire sau alte violenţe, vătămare corporală, port fără drept de armă albă, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor şi ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice. În seara respectivă, pe 17 aprilie, a fost reţinut pentru 24 de ore, însă Judecătoria Băileşti a respins ulterior propunerea de arestare preventivă a acestuia. Procurorii au făcut recurs, care s-a judecat la Tribunalul Dolj, instanţă care a decis, pe 22 aprilie, să emită pe numele bărbatului madat de arestare preventivă. Între timp, se schimbase şi încadrarea juridică a faptelor comise de Negreţ, pentru că medicii legişti au reţinut pentru una din victime faptul că rana suferită i-a pus viaţa în primejdie, astfel că dosarul a fost preluat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj, cercetările fiind continuate sub aspectul comiterii infracţiunii de tentativă de omor. De atunci, bărbatul este după gratii, în luna iunie fiind trimis în judecată, în stare de arest preventiv.

Ieri după-amiază, judecătorii de la Tribunalul Dolj au pronunţat sentinţa în dosar: Mihai Cătălin Negreţ a fost găsit vinovat şi a fost condamnat la o pedeapsă de 3 ani şi 6 luni închisoare, magistraţii menţinând faţă de el măsura arestării preventive. Părţile vătămate Ionel Dumitraşcu, Florel Dumitraşcu şi Marian Radu nu s-au constituit părţi civile în procesul penal, astfel că n-au solicitat despăgubiri, însă inculpatul a fost obligat de instanţă la plata sumei de 2484,38 lei cheltuieli de spitalizare către Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova, unde au fost tratate victimele şi la plata altor 900 lei cheltuieli către stat. Decizia Tribunalului Dolj nu este definitivă, putând fi atacată cu apel.