Au vrut să fie dealeri de droguri şi au “câştigat” : 30 de zile de arest preventiv

0
303

În ziua de 3 octombrie, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Craiova, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Craiova, au desfășurat, în municipiul Craiova, o acțiune pe linia traficului de droguri de risc. În urma controalelor desfăşurate, doi tineri au fost arestaţi preventiv pentru 30 de zile.

În cadrul acţiunii,  au fost efectuate trei percheziţii domiciliare, la locuinţele a doi tineri, de 21 şi 22 de ani, ambii din municipiul Craiova. În fapt, aceştia sunt bănuiţi că, în perioada februarie-august a.c., ar fi comercializat droguri de risc (canabis şi rezină de canabis) către tineri şi minori din municipiul Craiova. În urma percheziţiilor efectuate , au fost descoperite și ridicate mai multe recipiente, grindere și un cântar electronic de precizie, dar şi 12.400 de lei. “Cei doi tineri au fost conduşi la audieri, iar, în baza probatoriului administrat, procurorul de caz din cadrul D.I.I.C.O.T – S.T. Craiova a dispus reținerea acestora, pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de droguri de risc. La data de 4 octombrie a.c., judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Dolj a dispus arestare preventivă, pentru 30 de zile. Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcţia Operaţiuni Speciale din Poliţia Română. La activități au participat și jandarmi din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Craiova. Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție”, a precizat Cristian Grigorescu, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj.