Trecerea claselor în online, decisă de Consiliul de Administraţie al Şcolii, doar închiderea şcolilor având nevoie de avizul Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă

0
787

Trecerea claselor sau grupelor de copii, în online, este decisă de Consiliul de Administrație al școlii și doar închiderea întregii unități de învățământ are nevoie de avizul Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, potrivit unei instrucțiuni trimisă , aseară, la toate școlile, de către Ministerul Educaţiei.

În documentul obținut de Edupedu.ro scrie că „pentru punerea în aplicare a prevederilor articolului 6 din Ordinul nr 5.338/2021, în cazul în care în unitatea de învățământ există cabinet medical școlar, în vederea reluării cursurilor cu prezență fizică, elevii care vor să se testeze începând cu a 8-a zi de la data confirmării cazului pozitiv, solicită acest lucru personalului medical din cabinetul școlar”. În cazul în care în unitatea de învățământ nu există cabinet școlar medical, elevii se vor adresa direcțiilor de sănătate publică județene”, se mai arată în instrucțiunea semnată de ministru. „În vederea aplicării dispozițiilor articolului 6 alineatul 1 din Ordinul 5.338, suspendarea cursurilor la nivelul unei grupe de învățământ ante-preșcolari, preșcolari sau clase de învățământ primar, gimnazial, liceal, profesional și postliceal nu necesită avizul CJSU/CMBSU, suspendarea făcându-se direct, prin decizia Consiliului de Administrație al unității de învățământ preuniversitar/conexe, cu avizul Inspectoratului Școlar Județean/al Municipiului București”, potrivit documentului. „Decizia CJSU/CMBSU este necesară doar în cazul suspendării cursurilor cu prezență fizică la nivelul întregii unități de învățământ”, se arată în instrucțiune.