Născut la Craiova, personalitate a lumii 140 de ani de la nașterea inventatorului Gogu Constantinescu

0
456

Ieri s-au împlinit 140 de ani de la nașterea, la Craiova, a marelui om de știință George (Gogu) Constantinescu, personalitate marcantă atât în spaţiul academic românesc, cât și în cel internațional, savant de o reputație mondială cu contribuții importante în cercetare, fiind printre altele, și creatorul teoriei sonicității.

Născut la Craiova pe 4 octombrie 1881, dintr-o familie de intelectuali, Gogu Constantinescu este recunoscut ca unul dintre cei mai mari ingineri ai omenirii, fiind unul dintre pionierii utilizării betonului armat în domeniul construcțiilor dar și cel care a inițiat teoria sonicităţii, ştiinţa transmiterii energiei mecanice prin vibraţii. În urma acestei descoperiri, inventatorul craiovean a dezvoltat motorul sonic, pompa sonică sau ciocanul sonic.

La împlinirea a 140 de ani de la nașterea sa, Craiova îl va omagia pe marele om de știință printr-o serie de manifestări ce vor fi organizate, pe parcursul lunii octombrie, de Primăria Craiova, prin Casa de Cultură Traian Demetrescu, Consiliul Județean Dolj, prin Muzeul Olteniei și Universitatea din Craiova, în parteneriat cu renumita revistă Știință și Tehnică.

Una dintre cele mai importante invenții ale sale este, însă, de departe, cutia automată de viteze, creație pe care a prezentat-o la Salonul Auto de la Paris în 1926, unde a stârnit curiozitatea publicului, dar și atenția celor mai mari publicații de profil, din întreaga lume. Întreaga omenire era fascinată de ceea ce văzuse, astfel că, visul lui Gogu Constantinescu se îndeplinea: o mașină care schimbă singură vitezele și recunoaștere internațională.

Ideile sale de excepție sunt și acum, după mai bine de 100 de ani, reluate de cercetătorii care încearcă tratarea cancerului şi a altor boli grave prin intermediul vibraţiilor. De altfel, revista engleză ,,The Graphycs” din 1 ianuarie 1926 îl menționează pe George (Gogu) Constantinescu, ca unul dintre cei mai renumiți 17 oameni de ştiinţă ai lumii din perioada 1900-1925, alături de Einstein, Marie Curie, Lord Kelvin, Marconi ş.a.

 

Gogu Constantinescu, prin ceea ce a făcut, poate fi un model pentru mulţi dintre tinerii de azi, pentru tinerii de mâine şi, poate, pentru multe alte generaţii. În semn de omagiu pentru rezultatele remarcabile obţinute în activitatea de cercetare ştiinţifică, de promovare a inventicii, precum şi pentru contribuţia la recunoaşterea internaţională a creativităţii româneşti, Primăria Craiova i-a conferit lui Gogu Constantinescu, post-mortem, în 2019, titlul de Cetățean de Onoare al Municipiului Craiova.