La Galeria de Artă „Cromatic” a Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Dolj (strada „Alexandru Macedonski” nr. 28) se va deschide vineri, 7 octombrie, ora 18.00, expoziţia „Aniversare în culori” a artistei Marinela Stanciu. Deşi de profesie este economist, iar în momentul de faţă ocupă funcţia de director al unei agenţii de turism din Craiova, autoarea nu a renunţat niciodată la pasiunea sa pentru arta plastică, pe care o are încă din copilărie. „Îmi aduc aminte că profesoara de desen îmi expunea cele mai reuşite lucrări la panoul şcolii. Mai păstrez şi acum blocurile de desen din clasele a VII-a şi a VIII-a…”, spune zâmbind.
Aşa că după absolvirea Facultăţii de Ştiinţe Economice, în 1996, s-a înscris la cursurile de pictură ale Şcolii Populare de Arte „Cornetti” din Craiova – clasa prof. Victor Pârlac, pe care le-a absolvit în 1999. În acelaşi an a participat la Expoziţia naţională de la Piteşti a elevilor Şcolilor de Arte şi Meserii din România, obţinând o Menţiune cu lucrarea „Reflexe pe Jiu”. «După absolvire, în 1999, a urmat o perioadă „de pauză” în acest domeniu, întrucât priorităţile s-au schimbat în viaţa mea odată cu venirea pe lume a celor două fetiţe. Ocazional, din 2005 până de curând am realizat câteva lucrări pentru a face un cadou plăcut prietenilor», povesteşte artista.
A început însă să se gândească din ce în ce mai serios la a deschide o expoziţie personală, cu atât mai mult anul acesta, când a devenit şi membru al Cenaclului „Constantin Brâncuşi” din Craiova. «Aveam deja multe teme adunate, imagini pe care le-am strâns de-a lungul anilor şi, din primăvară, m-am apucat de lucru. Ceea ce a ieşit las publicul să aprecieze… Sunt chipuri, peisaje pe care le-am redat aşa cum am simţit în acel moment, aşadar sunt multe lucrări foarte diferite ca stil. Am peisaje din diverse locuri în care am fost, dar am încercat şi câteva lucrări în care omul este figura centrală. Natura pentru mine e doar un spaţiu obişnuit în care mă mişc, trăiesc ca orice fiinţă umană. Încerc să descopăr altceva: misterul trăirilor umane, să scriu prin imagini. Mă pasionează portretul, omul», mărturiseşte Marinela Stanciu.
Nu întâmplător această primă expoziţie personală a sa este intitulată „Aniversare în culori”: pe 26 octombrie a.c. artista va sărbători împlinirea a 40 de ani! Cei care vor să-i vadă creaţiile sunt aşteptaţi la Galeria de Artă „Cromatic” până pe data de 21 octombrie a.c.