Roberta Anastase, preşedinta Camerei Deputaţilor, n-are acces la fineţuri lexicale, când face câte-o declaraţie aiuristică, aşa că livrează ceea ce îi trece prin cap. La o îngrijorătoare afirmaţie a liderilor Opoziţiei, că iau în consideraţie şi o eventuală părăsire a Parlamentului, pe motivul că Roberta Anastase nu mai respectă nici o prevedere constituţională din regulamentul Camerei Deputaţilor, excelând prin lipsa de dialog şi tupeu necenzurat, replica a fost una descumpănitoare. Abia prin „demisia în masă a Opoziţiei s-ar rezolva problema reducerii numărului de parlamentari”. Preşedintele PSD, Victor Ponta, declarase luni că reprezentanţii Opoziţiei vor pleca din toate funcţiile deţinute dacă Puterea va adopta legea votului prin corespondenţă, apreciind că nu mai are rost nici măcar să mai candideze la viitoarele alegeri. La această declaraţie s-a raliat şi preşedintele PNL, Crin Antonescu. Roberta Anastase, avansată pe scena politică de pe scena concursurilor de frumuseţe, până la poziţia de al treilea om în stat, se arată, uneori, uimită de ascensiunea ei, moralmente nejustificată. Spunea, recent, aflându-se la Craiova, senatorul Radu Berceanu, că actualul Parlament este infinit mai slab decât primul CPUN al ţării, din care făcuse parte. Referirea nu viza nici măcar primul Parlament, cu destule nume de oameni de referinţă, nu neapărat simpatici, unii contestaţi pentru trecutul lor comunist, dar profesionişti în diverse domenii de activitate. Oricum, fără nici un extras de pe scena concursurilor de frumuseţe. Cât era de falnică şi de rigidă puterea FSN-istă, care deţinea majoritatea confortabilă în ambele Camere, atât i-ar fi trebuit, să salute, cinic, părăsirea Parlamentului, prin demisie, de către ţărănişti şi liberali. Nu mai evocăm disputele aprinse pe marginea legilor în dezbatere, ceea ce, de mult, nu se mai întâmplă. Parlamentul actual nu este altceva decât o restauraţie a personajelor secundare, o invazie masivă a oamenilor de mâna a treia şi a patra. Un semnal că votul uninominal s-a dovedit devastator în planul adevăratei şi necesarei selecţii, încât, fapt neobişnuit în viaţa parlamentară, a apărut un nou grup parlamentar, devenit apoi partid, format din traseişti care susţine actuala putere. Democraţia autohtonă, după 20 de ani, a făcut posibilă vedetizarea mediocrităţii şi submediocrităţii, şansa acordată dotaţiei precare de a se impune cu insolenţă, înlocuind calificarea prin tupeu şi legitimitatea morală printr-un mărunt instinct al oportunităţii. Oameni care, în mod normal, trăiau într-un anonimat desăvârşit, au ajuns parlamentari – şi la îndemână avem „producţia Doljului” – dau interviuri şi se aferează pe la diverse festivităţi, rânjind ca figuranţi. Până şi Marea Adunare Naţională aduna laolaltă nişte oameni validaţi de merite profesionale, recunoscuţi inclusiv de colectivităţile din care proveneau. N-aveau, bineînţeles, competenţe democratice şi performanţe politice consistente, că aşa erau vremurile. Dar au, oare, Roberta Anastase şi locotenentul său Ioan Oltean, cocoţaţi la prezidiul Camerei Deputaţilor? Ei nu sugerează altceva decât debilitatea democraţiei româneşti. Care îngăduie o afirmaţie fără precedent în lumea civilizată, aceea că plecarea Opoziţiei din Parlament n-ar fi deloc o nenorocire. Asta înseamnă să spui lucrurilor pe nume.
