În Dolj, peste 120.000 de pensii, recalculate, în creştere

0
1563

Drepturile de protecție socială se mențin în continuare pentru pensionarii care beneficiază de majorări ale cuantumurilor pensiilor. În acest sens,  conducerea Casei Judeţene de Pensii (CJP) Dolj a venit, astăzi, 05 septembrie, cu precizări în acest sens. Astfel, în Dolj, peste 140.000 de pensii au fost recalculate, mai mult de 120.000 fiind în creştere.

Pensionarii care, prin aplicarea noii legi a pensiilor, au pensii mai mari , de la 01 septembrie 2024,  vor beneficia , în continuare,  de drepturile de protecție socială, acordate de Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, pe care le aveau și până acum. Guvernul a aprobat luni, 02 septembrie, prin Ordonanță de Urgență, ca majorarea rezultată în urma procesului de recalculare a pensiilor să nu se ia în calcul la stabilirea drepturilor la ajutorul pentru încălzirea locuinţei şi la suplimentul pentru energie. ”Această măsura are în vedere sprijinirea pensionarilor care,  prin recalcularea dreptului de pensie,  ar fi ieșit de sub incidenta aplicării prevederilor Legii nr. 226/2021,  privind stabilirea măsurilor de protecţie socială pentru consumatorul vulnerabil de energie. Aceste categorii de persoane sunt într-o situație de vulnerabilitate, iar acest sprijin material este esențial pentru asigurarea unui trai decent”, a precizat ministrul Muncii și Solidarității Sociale, Simona Bucura – Oprescu. Actul normativ,  aprobat de Executiv , mai prevede modificarea plafonului pentru beneficiarii Programului pentru compensarea cu 90% a preţului de referinţă al medicamentelor de la 1.830 lei la 2.020 lei, precum și  modificarea limitei veniturilor lunare,  până la care se acordă sprijinul material reprezentat de tichetele sociale pe suport electronic pentru produse alimentare şi mese calde. Astfel, limita veniturilor lunare realizate de pensionari și de persoanele încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, care au și calitatea de pensionari, crește de la 2.000 lei cât este în prezent, la 2.210 lei. Majorările propuse iau în calcul rata medie anuală a inflației din anul 2023, comunicată de Institutul Național de Statistică, respectiv 10,4%. Art.3 Legea nr. 360/2023 definește termenii /noțiunile juridice de bază inserate în cuprinsul deciziei de recalculare, noțiuni care trebuiesc avute în vedere la analiza corectitudinii și legalității deciziei de recalculare.  La lit.r) stagiu de cotizare contributiv – perioada de timp pentru care s-au datorat contribuţii de asigurări sociale la sistemul public de pensii, precum şi cea pentru care asiguraţii cu contract de asigurare socială au datorat şi plătit contribuţii de asigurări sociale la sistemul public de pensii; Conform art. 14. din legea nr. 360/2023 sunt considerate perioade asimilate acele perioade în care asiguratul:

  1. a)a urmat cursurile de zi sau, după caz, cu frecvenţă ale învăţământului universitar, organizat potrivit legii, pe durata normală a studiilor respective ori a unui ciclu de studii universitare, de formare iniţială, cu condiţia absolvirii acestora/acestuia cu diplomă, diplomă de licenţă, diplomă de master sau diploma de doctor, după caz;
  2. b)a satisfăcut serviciul militar ca militar în termen sau militar cu termen redus, a fost concentrat, mobilizat sau în prizonierat;
  3. c)a beneficiat în perioada 1 aprilie 2001 – 1 ianuarie 2006 de indemnizaţii de asigurări sociale, acordate potrivit legii;
  4. d)a beneficiat, începând cu data de 1 ianuarie 2005, de concediu pentru incapacitate temporară de muncă cauzată de accident de muncă şi boli profesionale;
  5. e)a beneficiat, începând cu data de 1 ianuarie 2006, de concediu pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani sau, în cazul copilului cu handicap, de până la 3 ani, respectiv 7 ani.

Cum este situaţia în Dolj

La nivelul CJP Dolj,  a fost recalculat un număr de 142.659 dosare de pensie. ” În urma acestui proces,  în județul Dolj vorbim de  un număr de 120.000 de pensii, respectiv 84,3% din numărul total de pensii. Creșterea medie a drepturilor de pensie recalculate este de 590 lei, adică o creștere în medie de 25%. Urmare  a procesului de recalculare cresc , peste valoarea de 2.000 de lei,  82.218 pensii și vor beneficia de scutirea de impozit,  începând cu data de 01 octombrie, 29.945 pensionari . După majorarea pensiilor prin recalculare,  au ieșit,  din categoria indemnizației sociale,  8.287 pensionari; înaintea recalculării beneficia de indemnizație socială un număr de 39.242 persoane, după recalculare a rămas un număr de 30.955 de beneficiari de indemnizație socială. În județul Dolj,  rămân , la aceeași valoare un număr de 22.342 pensii – 15,7%. Dintre acestea,  un număr de 11.153 pensionari încadrați la indemnizația minimă vor beneficia de indexarea de la 01 ianuarie 2025. În cazul a 22.342 pensionari , valoarea rezultată în urma recalculării este egală cu valoarea avută înainte de recalculare și vor beneficia de indexarea indemnizației de la 01 ianuarie.  La nivelul Casei Județene de Pensii Dolj au fost acordate  548 de audiențe, au fost  înregistrate  562 de sesizări,  din partea pensionarilor, iar  142  decizii implică revizuirea deciziei de recalculare. Erorile au fost unele materiale, informatice, iar deciziiile vor fi revizuite în foarte scurt timp”, a precizat Daniela Licu, director al CJP Dolj.