21 de studenți din Turcia, Slovacia, Bulgaria și România vor participa la un training intensiv la Universitatea din Craiova

0
382
           21 de studenți din Turcia, Slovacia, Bulgaria și România vor participa la un training intensiv la Universitatea din Craiova și vor învăța despre cum se realizează un senzor de microparticule cu ajutorul microcontrolerelor. Acest tip de senzori este utilizat pentru monitorizarea calității aerului.
           Între 5 și 9 septembrie, 2022, la Universitatea din Craiova va fi organizată o școală de vară la Craiova, în cadrul proiectului Erasmus+ „Aplicarea unor tehnologii avansate în predare și cercetare, în domeniul poluării aerului”.
Într-una dintre zilele școlii de vară studenții vor vizita Centrul Meteorologic Regional Oltenia pentru a observa cum funcționează și sunt conectați senzorii Agenției Naționale de Meteorologie. Studenții vor putea vedea modelele utilizate în centru pentru prognoza vremii. Un alt obiectiv care va fi vizitat în timpul programului este hub-ul de cercetare INCESA, infrastructură românească de cercetare aplicată.
            Studenții vor învăța să realizeze un senzor, să îl programeze și conecteze la o rețea internațională. Aceștia vor observa cum sunt achiziționate, stocate și procesate datele furnizate de senzori, vor discuta despre IoT (Internet of Things), algoritmi de Machine Learning și inteligență artificială. Nu în ultimul rând, studenții vor afla informații interesante despre cultura românească. Senzorii realizati la Craiova vor fi instalați în Turcia, Slovacia, Bulgaria și România, devenind parte a unei rețele independente internaționale. Studenții vor participa la un concurs cu premii intitulat generic, „Senzorul viitorului, 2050”.
                Fondatorul unui start-up românesc (Magnasci SRL), domnul Radu Moțișan, va împărtăși studenților din experiența sa antreprenorială în domeniul producției de senzori, aducând valoare adăugată dezvoltării competențelor STEM ale studenților. Au fost invitați și alți experți din economie, schimbări climatice și domeniul bancar care vor discuta cu studenții despre experiența lor profesională în lucrul cu bazele de date climatice, în dezvoltarea unor companii focusate pe inovație și despre monede virtuale.
              Proiectul Erasmus+ este dezvoltat de Universitatea din Craiova în parteneriat cu Adana Türkeş Alparslan Universitate de Științe și Tehnologie, Universitatea din Plovdiv „Paisii Hilendarski” și Universitatea Matej Bel din Banská Bistrika. Scopul proiectului este de a dezvolta competențele STEM ale studenților și de a dezvolta competențele cadrelor didactice în utilizarea tehnologiilor avansate în procesarea bazelor de date open source.
              Proiectul va facilita schimbul de experiență și de bune practici între universități în ceea ce privește metode noi de predare și învățare pentru perioada post-covid, prin prisma experienței pandemiei. Proiectul este implementat între 1 februarie 2022 și 31 ianuarie 2024 și beneficiază de un buget de maxim 254,056.00 de euro. Grupul țintă al proiectului cuprinde 40 de studenți și 10 cadre didactice.