Natalia Intotero, ministrul Românilor de Pretutindeni, a fost prezentă ieri la Craiova. Scopul vizitei a fost lansarea etapei a doua a proiectului „Informare acasă! Siguranţă în lume!” (IASL), campanie naţională iniţiată de ministerul pe care îl conduce. La lansarea acestei campanii au participat Cristian Şovăilă; subprefectul judeţului Dolj, Ion Prioteasa, preşedintele Consiliului Judeţean; Cosmin Vasile şi Oana Bica, vicepreşedinţii CJ Dolj; Adrian Cosman, viceprimarul municipiului Craiova; Sorin Manda – administratorul public; directori de unităţi deconcentrate, primari, viceprimari şi alţi reprezentanţi ai unor unităţi administrativ-teritoriale din judeţ.
Campania IASL are drept scop informarea românilor cu privire la riscurile la care se expun atunci când decid să lucreze, să studieze sau să se stabilească peste hotare fără a avea un contract de muncă legal, fără a cunoaşte limba statului de rezidenţă sau fără să ştie care le sunt drepturile, libertăţile, dar şi responsabilităţile în calitate de cetăţeni europeni. În egală măsură, campania îşi propune să-i încurajeze pe români să rămână în ţară, dar şi pe cei din străinătate să se întoarcă în România. Cei prezenţi au primit materiale informative cu recomandări referitoare la capcanele pe care le implică un loc de muncă în străinătate, riscurile muncii “la negru”, modul de acţiune în cazul în care superiorii unei persoane abuzează de aceasta, inclusiv prin propuneri de natură sexuală.
“Ne adresăm românilor care lucrează în străinătate sau intenţionează să facă acest lucru”
În prima etapă a proiectului „Informare acasă! Siguranţă în lume!” s-a desfăşurat în perioada lunilor mai şi iunie ale acestui an şi s-a adresat tinerilor care vor să studieze în străinătate. La aceasta au participat circa 20.000 de elevi, studenţi, profesori, directori de şcoli şi lideri de organizaţii studenţeşti din toată ţara. „În cea de-a doua etapă a acestei campanii ne adresăm românilor care lucrează în străinătate sau intenţionează să facă acest lucru. Am făcut un apel către toate unităţile administrative-teritoriale din ţară şi doresc să le mulţumesc pentru deschiderea arătată şi pentru tot sprijinul acordat pentru stoparea acestui fenomen al traficului de persoane, al sclaviei moderne. Am colaborat cu aceste instituţii şi pentru o mai bună informare, pentru a putea să îi aducem acasă pe românii plecaţi în afara graniţelor, pentru că România oferă posibilitatea aceasta”, a precizat ministrul Românilor de Pretutindeni.Campania se adresează tuturor cetăţenilor români care doresc să muncească în afara graniţelor. În această perioadă sunt foarte mulţi cetăţeni români care doresc să muncească în activităţi sezoniere, în special în agricultură”, a declarat ministrul Natalia Intotero.
Proiectele MRP în sprijinul comunităţilor româneşti
În materiale mai sunt cuprinse recomandări referitoare la felul în care se poate dobândi un loc de muncă în străinătate prin reţeaua EURES, dar şi despre Programul Diaspora Start-Up, dedicat românilor care doresc să revină în ţară şi să-şi deschidă propria afacere. Oficialul român a precizat că Guvernul României dezvoltă politici pentru a-i convinge pe cât mai mulţi români din diaspora de mobilitate să se întoarcă în ţară, precizând că există, din partea acestora, dorinţa de a reveni acasă. Intotero a mai vorbit ieri, la Craiova şi despre proiectele MRP în sprijinul comunităţilor româneşti, în direcţia păstrării identităţii, a coagulării mediului asociativ şi a implicării în viaţa comunităţilor locale. “Avem un număr foarte mare de copii români, născuţi în Spania iar una dintre priorităţile MRP se axează pe educaţie şi pe păstrarea identităţii naţionale. Dorim să le cultivăm dragostea faţă de România şi de limba maternă. De aceea, am salutat existenţa cursurilor de limbă, cultură şi civilizaţie românească în Spania care în prezent deservesc 8.000 de copii. Am solicitat sprijinul autorităţilor spaniole pentru susţinerea cursurilor de limba română în şcolile din teritoriu”, a spus ministrul Intotero.
Diaspora Start-Up
Preşedintele Consiliului Judeţean Dolj a apreciat această iniţiativă, mai ales în contextul în care foarte mulţi doljeni sunt plecaţi la muncă în străinătate. “Merită întreaga apreciere complexitatea acestei iniţiative de informare şi conştientizare, ce aduce în atenţia celor care îşi propun să lucreze, să studieze sau să se stabilească în străinătate atât oportunităţile, cât şi riscurile şi situaţiile care trebuie evitate, atât drepturile de care beneficiază, cât şi responsabilităţile care le revin. De la nivelul autorităţilor publice locale, noi vom proceda aşa cum am făcut-o şi într-un alt proiect foarte valoros, lansat de Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale chiar aici, la Craiova, şi vom acţiona ca vectori pentru a facilita transmiterea acestor informaţii către potenţialii beneficiari. De altfel, în subordinea Consiliului Judeţean se află şi Aeroportul Internaţional Craiova, iar colegii noştri din cadrul acestui obiectiv de importanţă regională, prin care trec anual aproape 500.000 de pasageri, îşi pot da întreg concursul pentru a pune la dispoziţia călătorilor datele şi îndrumările furnizate de Ministerul pentru Românii de Pretutindeni. Alături de aceste acţiuni de informare, trebuie evidenţiate şi salutate măsurile pe care Guvernul le-a implementat pentru a stimula revenirea în ţară a românilor din afara graniţelor, prin consolidarea unui climat mai atractiv, care oferă condiţii mai bune de viaţă şi de lucru aici, acasă, dar şi prin programe specifice, cum este Diaspora Start-Up”, a mai spus Ion Prioteasa.