Ieri, o zi însorită în comuna Cetate, motiv pentru ca sutele de comercianţi să ia cu asalt piaţa din localitate. Oferta era mai diversificată ca oricând. Legumele erau la preţuri aproape modice, în marea lor majoritate nu depăşeau 1 sau 2 lei kilogramul. Cereale din plin, păsări şi purcei asemenea, dar mai ales o vitalitate a localnicilor, molipsitoare şi reconfortantă. Toamna îşi intră, încet şi sigur, în drepturile sale. Viile sunt aproape gata de cules, porumbul din câmp ajunge acum în hambarele localnicilor, iar cazanele au făcut ca fructele să fie transformate într-o ţuică ademenitoare. Rachiul va ieşi un pic mai încolo, după ce comina din struguri va fi gata de a fi coaptă.
După o vară destul de bogată în legume, zarzavat, cereale şi fructe, iată că a venit şi toamna mult-aşteptată de locuitorii comunei Cetate. O localitate aşa cum ne-am obişnuit: plină de oameni gospodari, cărora timpul le este hărăzit cu o bună organizare, ce ţine de flerul fiecăruia. Lucru dovedit prin sutele de case puse la punct, cu grădini pline de savoare şi curţi bine îngrijite.
Duminica, prilejul unei reîntâlniri
Vremea foarte frumoasă din ultimele zile a făcut ca localnicii din Cetate să iasă cu mic, cu mare, la piaţă. Un loc unde, pe lângă a-ţi face cumpărăturilor, ai prilejul să-ţi împărtăşeşti gândurile multora dintre cunoscuţi, pe care altfel nu ai ocazia să-i întâlneşti prea uşor. Intrând în piaţa acoperită, parcă eşti în mijlocul unei armate fără comandant. Sute de voci, mai ridicate sau mai coborâte, şuşoteli, saluturi ferme venite din piepturile unor ţărani ce nu se sperie prea uşor de provocările vieţii, strângeri de mână sănătoase, semn că natura i-a înzestrat cu aptitudini fizice de invidiat, dau senzaţia că eşti într-un furnicar uman, cum doar în târgurile de la cîmpie mai găseşti.
„Munca” de peste an, vândută aproape pe nimic
Cei din Cetate spun despre marfa ce-o expun că este „munca” lor de peste an. Ba chiar cînd merg la câmp să vadă cum se prezintă porumbul şi dacă zilele următoare îşi cheamă rudele şi vecinii să-l culeagă, spun simplu: anul ăsta se face „muncă”! Unii dintre ei fac loc în hambare noii recolte şi ies cu grâul şi porumbul vechi la vânzare. Preţul este de 10 lei baniţa. Găsim şi mazăre, la 18 lei baniţa. Cum acest an agricol are toate şansele să fie unul foarte mulţumitor pentru localnici, se prefigurează o scădere a preţului la purcei. Ieri, de pildă, un grăsun de 3 luni se vindea cu 70 de lei şi chiar mai puţin. Echivalentul a 4 sau 5 pachete de ţigări!
Ne-a uimit când am văzut preţuri de 1 sau 1,5 lei la foarte multe produse vândute. Castraveţii – 1 leu, cartofii – 1 leu, ardeiul gras – 1,50 lei, ceapa şi vinetele – 1 leu, roşiile – 2,3 şi 3 lei, brânza – 10 lei. Portbagajele autoturismelor au fost umplute până la refuz cu aceste bunătăţi ale pământului,un cernoziom de cea mai bună calitate.
Fumul grătarelor cu mici a acoperit piaţa
După timpul petrecut printre comercianţi, localnicii nu-şi refuză plăcerea de a gusta câţiva mititei şi o bere, că doar până la prânz mai sunt ceasuri bune. La doar 1,5 lei un mic, important este ca berea să fie foarte rece, iar partenerii de vorbă să fie printre amici.
Şi, iată cum, o nouă săptămână se apropie cu paşi repezi peste comuna Cetate. Grijile oamenilor de aici nu sunt nici mai multe, nici mai puţine decât ale altor semeni. Viaţa curge printre bucurii şi necazuri, cu gânduri spuse şi nespuse, cu inima strânsă, atunci când sufletul le este la copiii lor, plecaţi peste mii de kilometri în cautarea unui destin mai fericit. Cetatea, o comună cu mult dezvoltată economic înainte de 1989, când zeci de autobuze duceau oamenii la muncă la fabricile de produse textile şi alimentare din Calafat, încearcă să-şi menţină aceeaşi aură de localitată sănătoasă şi cumva atentă în a nu pierde pariul cu ea însăşi.
„Graurii” – duşmanii samatocului!
Un singur lucru pare să le tulbure tihna celor din comuna Cetate: „graurii”, cum li se mai zice prin părţile locului. Cum viile sunt atent îngrijite, oamenii trecînd cu sapa de 2-3 ori pe rânduri, iar strugurii par să fie plini de zaharuri, zborul, dar mai ales popasul făcut de stolurile uriaşe de grauri strică liniştea localnicilor. Bătăile în tot felul de tinichele improvizate cu scopul de a alunga intruşii dau ceva speranţe, dar numai pentru viile din vatra satului. Pentru cele de la câmp orice arsenal conceput este inutil. Ce-o rămâne, rămâne, se consolează localnicii. Sunt conştienţi că mai mult nu pot face. Cu toate acestea, se prefigurează o producţie mulţumitoare de struguri şi un samatoc, aşa cu doar aici, în Cetate, se mai produce.
