Analizele medicale nu sunt necesare pentru înscrierea copiilor la grădiniţă sau şcoală

0
394

Analize 1Singurele documente necesare la înscrierea copiilor la grădiniţă sau şcoală sunt adeverinţa medicală de la medicul de familie şi avizul epidemiologic. Analize suplimentare pot fi cerute de medicul de familie doar în cazul în care există simptome de boală infecţioasă la copil.

Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Educaţiei au stabilit anul trecut printr-un ordin comun documentele medicale necesare la înscrierea, frecventarea sau terminarea unui ciclu de învăţământ în România. Aceste documente nu prevăd rubrici pentru rezultatele analizelor medicale.

Potrivit specialiştilor, sunt câteva elemente esenţiale pe care părinţii ar trebui să le cunoască pentru a lua decizii şi a acţiona în mod responsabil pentru sănătatea copiilor lor. Prezenţa nazala şi/sau faringiană a stafilococilor sau pneumococilor este frecventă şi nu reprezintă în sine un pericol pentru sănătatea copilului. Cu alte cuvinte, nu necesită un tratament antibiotic.

Testele/analizele medicale pentru grădiniţă nu sunt solicitate în mod expres prin niciun document oficial sau act normativ. Ele nu au valoare epidemiologică, adica nu pot fi interpretate aşa încât să dea indicaţii asupra unui pericol real la care sunt expuşi ceilalţi membri ai comunităţii şcolare în care intră respectivul copil.Analize

Abuzul de antibiotice, un pericol tot mai mare

Efectuarea acestor teste/analize, interpretate în mod superficial, deschide posibilitatea unui abuz – administrarea de antibiotice fără ca aceasta să fie cu adevărat necesară. Consecinţele sunt nefaste: perturbarea florei microbiene normale a copilului care primeşte antibiotic, respectiv selectarea de germeni rezistenţi la antibiotice ce pot fi ulterior transmişi mai departe în comunitate.

Autorităţile sanitare au precizat că este foarte important ca instituţiile din domeniul sanitar, unităţile şcolare şi medicale să informeze corect populaţia despre lipsa beneficiilor unor asemenea testări. La fel de important este să nu încurajeze folosirea antibioticelor pentru „eradicarea” unor germeni care există în organism în mod normal.