Arestat pentru tâlhărie asupra unui taximetrist

0
352

Un tânăr de 21 de ani, din municipiul Craiova, a fost arestat pentru 30 de zile, ieri după-amiază, pentru comiterea unei tâlhării asupra unui taximetrist. Tânărul a fost reţinut joi de poliţiştii Secţiei 2 Craiova, după ce taximetristul, scăpat de agresor, a ajuns în faţa oamenilor legii şi a povestit ce păţise.

Potrivit reprezentanţilor IPJ Dolj, din cercetările poliţiştilor craioveni a rezultat faptul că Mugurel Radu, de 21 de ani şi Mugurel Mihai, de 18 de ani, ambii din Craiova, în dimineaţa zilei de joi, 3 septembrie a.c., au solicitat unui taximetrist de 50 de ani, din municipiu, să-i ducă până în Cartierul Făcăi din Craiova. Ajunşi la destinaţie, Mugurel Radu l-a ameninţat cu un cuţit pe taximetrist şi l-a obligat să treacă pe scaunul din dreapta faţă, iar celălalt a condus autoturismul până când s-a oprit motorul. Partea vătămată a fost deposedată de suma de 98 lei, suspecţii distrugându-i actele de identitate, iar staţia de emisie recepţie au aruncat-o din autoturism, astfel prejudiciul cauzat fiind de 1500 lei. Pe numele celor doi a fost întocmit dosar de cercetare penală, iar faţă de tânărul de 21 de ani s-a dispus continuarea urmăririi penale pentru săvârşirea infracţiunilor de  tâlhărie calificată, lipsire de libertate şi furt de folosinţă, în baza probatoriului administrat fiind luată măsura reţinerii pe o perioadă de 24 ore. Ieri după-amiază Mugurel Radu a fost prezentat instanţei de judecată care i-a emis mandat de arestare pentru 30 de zile, după cum au precizat reprezentanţii IPJ Dolj.