Piţurcă: „Putem bate Estonia, nu e bun egalul”

0
411

Selecţionerul recunoaşte că problemele majore din lot sunt la postul de portar

Selecţionerul naţionalei României, Victor Piţurcă, a declarat că îşi doreşte şase puncte din meciurile cu reprezentativele Estoniei şi Andorrei, primele din campania de calificare pentru Cupa Mondială din 2014. „În ultimul timp naţionala s-a prezentat foarte bine. Cel mai important joc este acesta cu Estonia, o echipă dificilă, care cu siguranţă ne va pune probleme. Au mai mulţi jucători periculoşi. Vasjiliev execută foarte bine lovitură libere, dar mai au şi alţii. Sunt foarte periculoşi pe contraatac, luptă foarte bine, au un joc de uzură în care dacă nu găseşti trasee e foarte periculos şi e posibil să pierzi. Noi mergem cu gândul să câştigăm în Estonia şi cred că putem. Am mizat pe jucători care pot face faţă în aceste două partide. Într-o campanie de calificare poţi să pierzi totul într-unul sau două jocuri. Nu mă mulţumeşte un egal în Estonia. Trebuie să câştigăm fiecare meci pentru a spera la calificare, fiindcă trebuie să terminăm pe unul din primele două locuri”, a spus Piţurcă.

Piţi, impresionat de Adi Popa şi puştii lui Hagi

Selecţionerul a vorbit apoi despre jucătorii convocaţi şi despre cei absenţi din diverse motive din lot. „Coman are o mică problemă şi are nevoie de o pauză. Dacă era apt s-ar fi regăsit în lot. E o mare problemă pe acest post, pentru că Pantilimon şi Lobonţ nu joacă, iar Tătăruşanu a lipsit şi el. Nu am nimic cu Sânmărtean, pur şi simplu am mizat pe Tănase şi Maxim. E un lot destul de tânăr, fiindcă echipa naţională are nevoie de sânge proaspăt. Aş fi avut nevoie şi de jucători mai consacraţi, dar pentru asta e nevoie să joace la echipele de club. Lui Mutu i-am spus că e important să prindă echipa, pentru că fotbalul francez e foarte puternic, iar el nu a mai jucat de mult timp. Adi Popa m-a impresionat, îl urmărim de mult timp, trebuia să debuteze de când era la Concordia Chiajna, dar s-a accidentat. Sper să se impună şi la echipa naţională aşa cum a făcut-o şi la Steaua, astfel de jucători cu personalitate pot creşte mereu. De la Steaua sunt foarte mulţi jucători convocaţi, dar să vedem câţi vor juca. Se poate însă şi să spunem că echipa naţională este făcută pe scheletul Stelei. Se poate să convoc jucători şi de la Viitorul Constanţa, pentru că m-au impresionat puştii lui Gică Hagi” a fost radiografia făcută de Piţurcă lotului convocat, dar şi celorlalţi jucători pasibili de a evolua în „tricolor”. România întâlneşte în primele două meciuri din cadrul preliminariilor Cupei Mondiale 2014, Estonia, în deplare, la 7 septembrie, de la ora 21.00, respectiv Andorra, pe Arena Naţională din Bucureşti, la 11 septembrie, de la ora 20.30.