Arestaţi după ce l-au tâlhărit pe paznicul care-i surprinsese la furat

0
413

Trei tineri din Craiova, care în noaptea de duminică spre luni l-au bătut pe paznicul unei ferme din comuna Breasta, ce îi surprinsese la furat şi i-au luat telefonul, au ajuns după gratii. Cei trei au fost arestaţi preventiv şi sunt acuzaţi de comiterea infracţiunii de tâlhărie.

Paznicul unei ferme din comuna Breasta, Ionuţ Barbu, a anunţat Poliţia, în noaptea de duminică spre luni, că a fost victima unei tâlhării comise de mai multe persoane pe care nu le cunoştea. Cazul a fost preluat de poliţiştii Secţiei de Poliţie Rurală Nr. 2, în urma cercetărilor efectuate şi a audierii paznicului stabilindu-se că acesta auzise în cursul nopţii zgomote afară, văzuse trei tineri în incinta fermei, care veniseră la furat, aşa că a scos telefonul din buzunar să sune la 112. Cei trei l-au văzut, însă, aşa că au sărit pe el, l-au bătut, i-au luat telefonul mobil şi au fugit. Poliţiştii au reuşit însă să stabilească identitatea autorilor – Florin Ionescu, de 21 de ani, Daniel Z., de 17 ani şi Ion Enciu, de 32 de ani, toţi din Craiova. „În baza probatoriului administrat, cei trei suspecţi au fost reţinuţi pe bază de ordonanţă de reţinere. Ulterior aceştia au fost prezentaţi la Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova cu propunere de punere în mişcare a acţiunii penale şi arestare preventivă. Procurorii au solicitat Judecătoriei Craiova arestarea preventivă a celor trei, iar instanţa le-a emis mandate de arestare preventivă pentru 19 zile, în cazul minorului şi pentru 29 de zile în cazul celor doi majori, în sarcina lor fiind reţinută comiterea infracţiunii de tâlhărie”, a precizat agent principal Amelia Căprărin, din cadrul Biroului de presă al IPJ Dolj.